Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că doar în ultimele 3 luni, am pierdut peste 500 de milioane de euro din investiţiile străine iar în ritmul acesta, dacă Ilie Bolojan se mai ţine mult de scaun şi insistă cu ”reformele” atunci este posibil să ajungem la zero.
Preşedintele PSD a declarat într-o conferinţă că datele reale din economie, pe care propaganda oficială le ascunde în mod deliberat românilor, arată o prăbuşire a investiţiilor străine directe în România în primele şase luni ale anului cu 82%.
Citește și Garda de Coastă a interceptat un pescador care pescuia ilegal în apele Mării Negre
"Investiţiile străine în mandatul premierului demis Bolojan sunt de 5,5 ori mai mici decât în 2025. De la 3.7 miliarde de euro la o prăbuşire incredibilă de doar 669 de milioane de euro. Acest indicator reprezintă hârtia de turnesol care arată dezastrul pe care l-a produs Ilie Bolojan în economie. Este cea mai clară radiografie a catastrofei economice produsă de orgoliul absurd al unui singur om, care a luat decizii singur fără a ţine cont de partenerii de guvernare", a afirmat el.
"Doar în ultimele 3 luni, am pierdut peste 500 de milioane de euro din investiţiile străine. Iar în ritmul acesta, dacă Ilie Bolojan se mai ţine mult de scaun şi insistă cu "reformele" atunci este posibil să ajungem la zero. Oricum s-a atins deja recordul negativ din ultimii 12 ani", a mai spus Grindeanu.
El a precizat că "este clar că investitorii străini nu au încredere în politicile economice promovate de premierul demis Bolojan".




























0 Comentarii