Web Analytics
scris miercuri, 13.03.2024

Sorin Căprărescu: ”După victoria cu Rapid suntem pe locul trei, un loc care ne dă speranțe pe viitor”

Sorin Căprărescu, team-manager-ul de la FC Argeș Basketball ne-a vorbit despre cele trei victorii consecutive din campionat și despre locul ocupat de baschetbaliștii piteșteni în prezent: ”Au fost trei victorii consecutive importante care în economia clasamentului ne situează pe un onorant loc trei și sperăm ca prin evoluțiile noastre și prin meciurile care vor urma să ne menținem pe acest loc trei care ne dă posibilitatea de a avea mai multe meciuri acasă în play-off. Meciul de la Voluntari a fost unul echilibrat, am întâlnit o echipă cea mai bună pe care o au ei din ultimul timp, o echipă cu care la momentul actual ne luptăm pentru locurile trei-patru. După un început mai ezitant al nostru am reușit să ne redresăm și printr-o mobilizare exemplară am reușit să câștigăm un meci foarte important. Apoi a venit acest meci cu Rapidul pe care dacă nu-l câștigam victoria de la Voluntari era egală cu zero. Așa, prin această victorie cu Rapidul, am ajuns cu două puncte în fața celor de la Voluntari și la trei puncte în fața celor de la Rapid, Tg. Mureș, Constanța…

Sorin Căprărescu: ”După victoria cu Rapid suntem pe locul trei, un loc care ne dă speranțe pe viitor”

Citește și Pastila de frumos. „Pompe funebre” pe Valea Bratiei

Mai sunt încă cinci etape de jucat, aceasta fiind ultima etapă din grupa 1-10, mă refer la meciul cu Rapid, iar apoi începem cu meciul cu Corona Brașov, unde este un meci foarte important pe care sperăm să-l câștigăm și să ne consolidăm poziția a treia în clasament… Putem să opținem șapte victorii din șapte, obiectivul este același. La final vom trage linie și vom vedea unde ne vom situa. Nu putem să vorbim acum dacă vom obține locurile 3-4-5-6 sau 8. După victoria cu Rapid, suntem pe locul trei, un loc foarte bun și un loc care ne dă speranțe pe viitor”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *