Web Analytics
scris joi, 01.11.2018

Sofia Dobrescu. Memorii. Justiţia supremă

Volumul de memorii al profesoarei Sofia Dobrescu, întocmit și tipărit cu dragoste de fiica ei, după ce autoarea a încetat să mai existe în dimensiunea noastră, a fost prezentat iubitorilor genului la Biblioteca Județeană Argeș, la începutul acestei luni.
”Justiția supremă” este, în fapt, un jurnal al suferinței, al confruntării cu boala fizică, dar și cu bolile sufletești ale semenilor, un jurnal al pașilor pe calea credinței nestrămutate în Dumnezeu, în dreptatea și în milostivirea Lui. Autoarea dialoghează, la răstimpuri, cu un interlocutor imaginar, așa cum stai de vorbă cu fratele tău, atunci când amărăciunea te împovărează prea tare. Ar putea fi interlocutorul acesta sufletul ei descumpănit, care, singur, nu poate găsi încă explicații pentru toate câte le-a trăit. La fel de bine, ar putea fi vorba despre un confident din viitor, încă nenăscut, preocupat să știe și să înțeleagă ce moștenește și de ce în felul acesta neîndurător.
Profesoară, ani buni, în comuna argeșeană Oiești, Sofia Dobrescu este mamă atât pentru copiii ei, cât și pentru copiii altora. Atentă, empatică, păzitoare blândă a valorilor tradiționale, ea reușește să surprindă secvențe expresive din viața satului românesc de odinioară – atitudinea în fața bolilor fără leac atunci, tuberculoza și cancerul, atitudinea părinților față de școală, lupta de convingere dusă de învățători și de profesori pentru ca fiii mici ai satului să învețe carte. Volumul se închide cu un album de familie, care susține, cu forța imaginii ce se împotrivește din răsputeri timpului, povestea tristă a profesoarei cu inimă mare.
Denisa Popescu

Sofia Dobrescu. Memorii. Justiţia supremă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită