Șoferilor implicați în evenimente rutiere li se pot recolta mostrele biologice prin care se stabilește dacă au consumat băuturi alcoolice sau droguri în spitalele care au secție de urgență, în instituțiile de medicină legală, dar și în ambulanțele serviciului mobil de urgență, mai exact în autospecialele SMURD care au în echipaj un medic, potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1.252/2024.

Citește și: Programul Rabla 2024 debutează pe 19 martie: Ce valoare vor avea primele de casare şi ecobonusurile
Totodată, examenul medical al persoanei, pentru evaluarea efectelor consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive, se face acum în toate cazurile în care se recoltează mostre biologice. Până acum, acesta se efectua doar la solicitarea polițistului rutier, dacă persoana în cauză era implicată într-un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a survenit decesul sau rănirea uneia sau mai multor persoane.
„Sunt județe în care nu există nici o ambulanță SMURD cu medic, nicio unitate de terapie intensivă mobilă. În București și Ilfov, sunt cinci unități de terapie intensivă mobilă cu totul. Nu avem nicio problemă cu efectuarea acestora în unitatea de primiri urgențe, dar în prespital se vor genera disfuncționalități grave, pe care le anticipăm. Sunt niște semne de întrebare care apreciem că vor crea mari disfuncționalități în funcționarea serviciului”, atrage atenția doctorul Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD. El mai atrage atenția că există mai multe aspecte de care trebuie să se țină cont atunci când probele biologice vor fi recoltate la fața locului. Pe de o parte, legea stabilește să fie recoltate două probe la interval de oră, dar nu se precizează dacă SMURD-ul trebuie să stea la fața locului după ce recoltează prima probă, pentru a o recolta și pe a doua. Pe de altă parte, recoltarea probelor pentru stabilirea substanțelor psihoactive, se face și din urină. Medicii se întreabă cum va fi recoltată aceasta în ambulanță.
Citește și: Copii cu dizabilități, închiși în apartamente de mai bine de un an
O altă problemă o să apară atunci când va fi vorba despre un accident cu victime în stare gravă. „Ce fac atunci când am o victimă în stare gravă, un pieton de exemplu și șoferul care l-a accidentat este la fața locului, iar colegul de la Poliție spune: este urgență medicală, recoltează-i alcoolemia șoferului! De cine se ocupă medicul? Sau întâi se ocupă de pieton și apoi recoltează?”, se întreabă acesta.
O altă noutate este introducerea obligativității efectuări examenului clinic atunci când sunt recoltate probele biologice. Acesta durează în jur de zece minute de persoană, iar medicii susțin că acest lucru este important, dar să poată fi efectuat în unitatea de primiri urgențe.




0 Comentarii