Web Analytics

Șofer de maxi-taxi din Argeș, prins băut la volan! Uite ce a pățit!

de | 8.02.2023 16:49 | Actualitate, Home

Un bărbat de 60 de ani, din Sălătrucu, a fost prins marți, 7 februarie, de polițiștii din Tigveni, la volanul unui microbuz de transport de persoane, fără a purta centura de siguranță și fiind sub influența alcoolului.

Citește și: Doi musceleni care au tăiat patru fagi au ajuns după gratii!

La testarea cu aparatul etilotest, omul a fost depistat cu 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu o amendă de 2.175 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a conduce timp de 90 de zile, permisul auto fiindu-i reținut.

„Totodată, având în vedere natura abaterii (ce implică aplicarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce odată cu constatarea abaterii), a fost solicitat un alt mijloc de transport din partea operatorului de transport rutier, pentru preluarea pasagerilor” – a precizat Biroul de presă al IPJ Argeș, care ne-a furnizat toate aceste informații.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *