În ziua de 21 iulie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au acționat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale în domeniul deținerii, prelucrării, transportului și comercializării de material lemnos, ocazie cu care au verificat activitatea unui punct de lucru din localitatea Dârmănești al unei societăți comerciale.
Citește și Bărbați din Mărăcineni reținuți după ce au făcut scandal într-o sala de jocuri de noroc
În urma verificărilor, s-au constatat diferențe între stocul scriptic și cel faptic, în sensul că societatea deține, în depozit, cantitatea de 4,54 mc de cherestea rășinoase, fără documente legale de proveniență.
Ca urmare a celor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Domnești.
0 Comentarii