Web Analytics
scris joi, 03.11.2022

Societate comercială din Bascov amendată pentru nereguli silvice

În ziua de 2 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au verificat legalitatea activităților de punere în valoare și exploatare forestieră din cadrul unui act de punere în valoare constituit pe raza comunei Bascov.

Societate comercială din Bascov amendată pentru nereguli silvice

În urma verificărilor, s-a stabilit că operatorul economic din domeniul silvic nu a deținut în rampa primară aferentă actului de punere în valoare cantitatea de 2,52 mc material lemnos de esență carpen.

Citește și Argeșean reținut pentru distrugere. A incendiat mai multe bunuri

Ca urmare a abaterii, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de material lemnos rezultată ca diferență dintre stocul scriptic și cel faptic a fost confiscată valoric.

De asemenea, a fost aplicată o altă sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, ca urmare a deteriorării ștampilelor de marcă silvică și a numerelor curente de pe mai mulți arbori ce fac obiectul actului de punere în valoare în cauză.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită