Web Analytics
scris joi, 11.07.2024

Soare îşi scrie memoriile

Care… Soare? Că sunt mai mulți. Fostul prefect Emanuel Soare? Fostul prefect Cristian Soare? Leonard Soare, fost șef pe la P.N.L. – Câmpeanu? Arhitectul Pompiliu Soare, cel care a realizat Casa Cărții? Profesorul de limba română Hadrian Soare? Ei bine, fiecare ar putea depune mărturie despre ce a făcut.

Soare îşi scrie memoriile

Este vorba de profesorul Gheorghe Soare, cel născut la Bradu, la 10 februarie 1948. În 1965, la 17 ani, termina Liceul „Brătianu”, iar în 1968, la 20 de ani, Institutul Pedagogic de 3 ani din Pitești. A ajuns profesor la Filipeni (Bacău) pentru un an, înainte să poposească dr. Viorel Pătrașcu acolo, apoi la Tigveni (1969-1974), apoi la Școala nr. 7 din Pitești (1974-1977).
Pentru că luase examenul de titularizare cu 10, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Argeș, prof. Florea Stan, îl propune ca inspector general adjunct (1979-1983, ulterior – 2001-2012).
Are un raft de cărți publicate despre istoria literaturii române, cărți didactice, din păcate deloc mediatizate. Câteva titluri (unele scrise cu fiul său, Hadrian): „Literatura română. Ghidul candidatului la examenul de admitere în liceu” (1996, 1998); „Literatura română pentru examenul de capacitate” (1999), „Limba şi literatura română. Îndrumător pentru manualele alternative” (2002; 2005; 2006; 2007; 2008), „Limba şi literatura română. Eseuri” (2009), „Gramatica didactică a limbii române” (2010) etc.
Profesorul Gheorghe Soare, o autoritate incontestabilă în învățământul argeșean, își scrie memoriile. De la Filipeni până astăzi. Memoriile pe linie de învățământ, de cultură, dar și politice.

Nu poate uita, de pildă, meciul cu prim-secretarul Gh. Zamfir, meci pierdut, pierzându-și postul. În 1983, a fost convocat la județeana de partid de către tartorele județului, Zamfir. Acesta din urmă a debitat aberații despre rolul școlii în treburile societății (la muncă patriotică forțată, de la 10 ani).
– „Nu se poate, tovarășe prim Zamfir!”, a răbufnit Gh. Soare.
– „Cine nu ne lasă? Noi conducem!”, replică primul secretar al PCR pe Argeș.
– „Legea nu ne lasă!, sări inspectorul Soare.
– „Care lege?”
– „Una pe care ați votat-o și dvs. în M.A.N. Nu poți pune un copil de 10 ani la muncă. În Constituție se spune de la 16 ani!”
Gheorghe Zamfir rămase siderat. Știa și el asta, dar nu se aștepta să-l înfrunte un tânăr inspector. Firește, i-a pus pe copii la muncă, iar pe inspectorul Soare l-a destituit.
Așteptăm cu interes volumul de memorii! Ne interesează cum a fost, cine sunt vinovații (se vorbește, azi, de Sistem; nu, Sistemul e format din oameni identificabili).

Citește și Bere Gratis, în premieră la Filarmonica Pitești

Citește și Scandal sexual la Schitul Trivalea în… 1937

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Un poet cu mult umor

La Muzeul Municipal Curtea de Argeș a avut loc, la 6 noiembrie a.c., lansarea celei de-a 8-a cărți...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită