Senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica s-a adresat ministrului Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, în privința soluțiilor pentru includerea rapidă a copiilor refugiați din Ucraina în sistemul național de învățământ. Parlamentarul argeșean a spus că ”tragedia umanitară care se desfășoară în această perioadă în Ucraina a determinat un flux de refugiați din aceasta țară, care crește de la o zi la alta, format preponderent din mame și copii, să traverseze frontiera de stat din nordul și estul României. Chiar dacă o parte semnificativă dintre refugiații ucraineni intenționează numai să tranziteze țara noastră, urmând a se stabili în alte state ale Uniunii Europene, zeci de mii dintre aceștia și-au manifestat intenția de a staționa, pe durata desfășurării ostilităților, în România.
Potrivit evaluării anunțate de către domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, în data de 2 martie se aflau pe teritoriul României circa 46.000 de cetățeni ucraineni, dintre care peste 18.000 erau minori, majoritatea de vârstă școlară. Între timp, numărul acestora s-a majorat substanțial. Conform informațiilor prezentate în spațiul public, putem deduce că mulți dintre refugiații care doresc să rămână la noi în țară ar putea fi cetățeni ucraineni de etnie română.
Citește și Senatorul Dănuţ Bica s-a interesat despre impactul PNRR asupra ponderii datoriei publice în PIB
Luând în considerare solidaritatea deosebită pe care au manifestat-o atât poporul, cât și statul român față de refugiații ucraineni de la declanșarea acestei crize umanitare și ținând cont de faptul că în Ucraina se prefigurează un conflict politico-militar de durată, vă solicit următoarele precizări: Ce măsuri va implementa Ministerul Educației pentru a le da posibilitatea copiilor și tinerilor refugiați ucraineni care cunosc limba română să-și continue procesul educațional în cadrul unităților de învățământ de stat din țara noastră (grădinițe, școli, licee sau universități)?; Ce soluții aveți în vedere pentru includerea în rețeaua națională de învățământ a copiilor și tinerilor refugiați din Ucraina care nu cunosc limba română?”.
0 Comentarii