Cineva îl numea cucuveaua de la Cotroceni. Același tribun care se lăuda că își șterge picioarele pe un premier. A trecut de atunci un deceniu și jumătate, ba și mai bine. Personajul trăiește singur, fără fast, fără protocol. Într-un apartament care nu este vila cu piscină pe care și-o dorește actualul președinte.
Singur cuc. Dar nu se dă uitat. Nu tace. Dă din coate. Își face mereu loc în față. Să fie văzut. Să fie auzit. Întrebat. Rostește vorbe nestemate. Clarifică. Un lider politic detronat. De un tânăr prostănac. Altul, mânz neînțărcat.
Întemeietorul. Întâiul stătător. Total. Începutul fără sfârșit. Asta și-a dorit.
Atotștiutor. Eminența cenușie. Conducătorul din umbră. Dar timpul nu iartă. A trecut vremea sa. Asta n-o știe. O știu alții. Care se grăbesc să-l scoată din scenă. Să-l arunce în culise. Din nomenclatură. Chiar cu prețul de nu a mai recunoaște cuibul în care au fost clociți. În care au fost ocrotiți. Unde au primit prima hrană în cioc. Primele învățături în gușă. Alte vremuri. Alt mălai se macină la moara ferecată. Altă tărâță. Altă uruială.
Istoria, groapă de gunoiae. Baie de spălat zoaie. Păreri împărțite. Ciocnite. Sfărâmate. Închegate. Ba că e omul care a salvat țara. Ba că a îngropat-o. Că a scos teroriștii afară. Că i-a tolerat. Că s-a folosit de ei. Că nu a admis trupele de ocupație. Că a făcut apel la ele. Că s-a bătut cu corupția. Că a stimulat-o. Că s-a încăierat cu baronii. Că s-a pupat cu ei în bot. Că a fost naș de cumetrie capitalistă. Lăutar de cumetrie socialistă. Un „hopa Mitică”. Titirez între apus și răsărit. Ziditor și săpător pe șantierul „cortinei de fier”.
Creator de breșe în blocul comunist. Ciuma hoților. Corupților. Mafioților. Exponentul cetățenilor. „Omule, fratele meu!” „Bă, animalule!”
Personaj dilematic de la început. Clasă muncitoare. Intelectual cu întrebări. Înțeles. Neînțeles. El, cu sine. El, cu sistemul.
Școlit în Uniunea Sovietică. Lider în mediul universitar. Intransigent? Duplicitar? Admirator, sau slujitor al familiei dictatoriale? Rezervat? Pe față? În ascuns?
Înălțat. Coborât. Nu chiar la vârf. Nici în prăpastia fără fund.
La momentul potrivit, în vârful piramidei. „Și eu, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, președinte!” Fondatorul noului partid născut din cel vechi pe care îl vrea să-l curețe de cei care au întinat principiile sfinte ale comunismului. Sistem de care nu se va rupe decât în vorbe. Partid trădător pe care îl trădează…
Lungul drum al ambiguității. Lupta la cuțite cu Coposu, Câmpeanu, cu Rațiu. Mineriadele. Guvernul provizoriu. Parlamentul rușinii. Despărțirea de tovarășii de drum. Roman, alungat. Stolojan, pe post de om de paie. Năstase care își număra ouăle.
Regele întors din drum. Cu regele în lojă la concert. Echivoc diurn. Prizonier în puterea baronilor. Detronat de la cârma partidului. Președinte onorific. Venerat. Însingurat…
Iluzii. Noua generație. Hoardele de lupi hulpavi. Necrofagi. Nesătui. Sfâșie și mestecă tot: embleme, sisteme, tradiții. Profeți. Idealuri comuniste.
Fondatorul. Un balast. Epuizat. Expirat.
Apele care nu se dezgheață. Ceața care nu se ridică. Soarele care nu se mai arată. Luceafărul a pierit. Zăpezile nu se mai topesc.
Iarna care a început. Primăvara care nu mai vine.
Singurătatea crudă a alergătorilor de cursă lungă…
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii