Web Analytics
scris vineri, 10.01.2025

Sindicaliștii S.I.P.A Muntenia agită securea războiului

Există o stare de nemulțumire generalizată a angajaților de la stat, cei mai mulți dintre ei angrenați în domenii vitale funcționării societății, în contextul Ordonanței de Urgență 156/2024.

Sindicaliștii S.I.P.A Muntenia agită securea războiului

Membrii unuia dintre cele mai puternice sindicate, cel din învățământ, agită securea războiului contestând măsurile luate de respectiva ordonanță – care se suprapune peste alte acte normative, neabrogate, amenintandu-le profesorilor drepturile legitime.

Citește și Mii de susținători ai lui Călin Georgescu protestează la Palatul Parlamentului

Printr-o adresă semnată de președintele S.I.P.A Muntenia, Adrian Voica, prefectul Dragoș Predescu este rugat să intervină, grație prerogativelor pe care le are de a preveni tensiunile sociale, și să atenționeze Administrația Județeană Fiscală ce a transmis primăriilor să nu mai plătească naveta cadrelor didactice, să își retragă circulara. În caz contrar, spun sindicaliștii din învățământul preuniversitar, nemulțumirea, și așa în creștere, a acestora, va duce la acțiuni sindicale specifice.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...