Sindicaliștii din FSLI și FSE i-au solicitat în scris ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să ia măsurile care se impun pentru eficientizarea procesului de eliberare a certificatelor de integritate comportamentală. În documentul înaintat ministrului Predoiu, Președintele F.S.L.I, Simion Hancescu și liderul F.S.E Marius Ovidiu Nistor, organizații sindicale reprezentative, au arătat că au primit numeroase sesizări privind dificultățile pe care salariații din învățământul preuniversitar le întâmpină cu ocazia solicitării, respectiv a eliberării certificatelor de integritate comportamentală, pe care aceștia au obligația de a le depune la angajator.
Citește și Multiple beneficii pentru sindicaliștii din învățământ, membrii ai SIPA Muntenia
„Vă rugăm să luați în considerare faptul că un număr semnificativ de salariați din unitățile de învățământ preuniversitar de stat își desfășoară activitatea în mediul rural. Aceștia sunt nevoiți să se deplaseze pe distanțe considerabile pentru a intra în posesia certificatului de integritate comportamentală, deoarece, la nivel local, activitățile specifice Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor se desfășoară de către inspectoratele de poliție județene doar la nivelul municipiilor și orașelor”. Ca atare, este de dorit ca depunerea cererilor și eliberarea respectivelor certificate să se poată realiza și electronic, în aceleași condiții ca și cazierul judiciar, susțin liderii sindicali.
0 Comentarii