Web Analytics

Simone Tempestini a câștigat Raliul Harghitei

de | 1.05.2022 10:43 | Actualitate, Sport

Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul Harghitei, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano (CNRB).

Simone Tempestini a bifat astfel a şasea sa victorie în această cursă, stabilind un record, după ce până acum era la egalitate cu colegul său de echipă Bogdan Marişca, nimeni altul decât campionul de anul trecut.

Citește și:Începe Raliul Argeșului. Vor fi două zile de adrenalină în județ

Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Porsche 997 RGT) a fost cronometrat cu timpul de 59 min 55 sec 1/10, potrivit site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, urmat de Sebastian Barbu/Bogdan Iancu (Skoda Fabia Rally 2), la 01 min 07 sec 5/10, Andrei Gîrtofan/Doru Vrajă (Skoda Fabia Rally 2), la 01 min 45 sec 7/10, Norbert Maior/Francesca Maior (Peugeot 208 R2), la 04 min 11 sec 5/10, Mihai Manole/Marc Banca (Skoda Fabia Rally 2), la 04 min 13 sec 2/10, etc.

Tempestini s-a impus în opt probe speciale desfăşurate sâmbătă, în timp ce Barbu a câştigat-o pe a şasea.

Simone Tempestini este liderul clasamentului general al piloţilor, urmat de Andrei Gîrtofan şi Norbert Maior.

Raliul Argeşului va fi etapa a treia a sezonului, pe 21 şi 22 mai.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *