𝑨𝒅𝒐𝒓𝒎𝒊𝒓𝒆𝒂 𝑴𝒂𝒊𝒄𝒊𝒊 𝑫𝒐𝒎𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒄𝒆𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒗𝒆𝒄𝒉𝒆 𝒔𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒉𝒊𝒏𝒂𝒕𝒂̆ 𝑺𝒇𝒊𝒏𝒕𝒆𝒊 𝑭𝒆𝒄𝒊𝒐𝒂𝒓𝒆 𝑴𝒂𝒓𝒊𝒂, “𝑺𝒂̂𝒏𝒕𝒂̆𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑴𝒂𝒓𝒆 𝒇𝒊𝒊𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒊̂𝒏𝒅𝒓𝒂̆𝒈𝒊𝒕𝒂̆ 𝒅𝒊𝒗𝒊𝒏𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒇𝒆𝒎𝒊𝒏𝒊𝒏𝒂̆ 𝒂 𝑷𝒂𝒏𝒕𝒆𝒐𝒏𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄”, 𝒄𝒐𝒏𝒇𝒐𝒓𝒎 𝒆𝒕𝒏𝒐𝒈𝒓𝒂𝒇𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑰𝒐𝒏 𝑮𝒉𝒊𝒏𝒐𝒊𝒖.

𝑽𝒂̆ 𝒊𝒏𝒗𝒊𝒕 𝒔𝒂̆ 𝒍𝒆𝒄𝒕𝒖𝒓𝒂𝒕̦𝒊 𝒎𝒂𝒊 𝒋𝒐𝒔 𝒑𝒆 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂̆ 𝒕𝒆𝒎𝒂̆ 𝒖𝒏 𝒕𝒆𝒙𝒕 𝒎𝒊𝒏𝒖𝒏𝒂𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒖𝒃𝒍𝒊𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 “𝑽𝒂𝒕𝒓𝒂 𝑴𝒆𝒔̦𝒕𝒆𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒔̦𝒊 𝑪𝒓𝒆𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝑷𝒂𝒕𝒓𝒊𝒎𝒐𝒏𝒊𝒖”, 𝒕𝒆𝒙𝒕 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒓𝒆𝒍𝒆𝒗𝒂̆ 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒖𝒏𝒅𝒂 𝒊̂𝒎𝒑𝒍𝒆𝒕𝒊𝒓𝒆 𝒂 𝒄𝒓𝒆𝒅𝒊𝒏𝒕̦𝒆𝒊 𝒄𝒖 𝒕𝒓𝒂𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒂𝒏𝒄𝒆𝒔𝒕𝒓𝒂𝒍𝒆 𝒂𝒍𝒆 𝒏𝒆𝒂𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄!

𝑭𝒊𝒆 𝒄𝒂 𝒎𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒂̆𝒓𝒃𝒂̆𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒔𝒕𝒂̆𝒛𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒗𝒂̆ 𝒅𝒆𝒂 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒂 𝒎𝒆𝒓𝒈𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒅𝒆𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆, 𝒔𝒂̆ 𝒗𝒂̆ 𝒂𝒅𝒖𝒄𝒂̆ 𝒍𝒊𝒏𝒊𝒔̦𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒔𝒖𝒇𝒍𝒆𝒕𝒆, 𝒂𝒓𝒎𝒐𝒏𝒊𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒎𝒊𝒏 𝒔̦𝒊 𝒔𝒂̆𝒏𝒂̆𝒕𝒂𝒕𝒆!

𝒁𝒊 𝒃𝒊𝒏𝒆𝒄𝒖𝒗𝒂̂𝒏𝒕𝒂𝒕𝒂̆ 𝒕𝒖𝒕𝒖𝒓𝒐𝒓!

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare

“Sântămăria Mare – cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc

La trecerea de la vară la toamnă calendarul popular păstrează amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renașterea Zeiței Mumă, evenimente peste care Biserica creștină a suprapus moartea (adormirea) şi nașterea Fecioarei Maria.

Așa cum arată ion Ghinoiu în lucrarea Sărbători și obiceiuri românești, inversând evenimentele care deschid şi închid viaţa Sfintei, mai întâi moartea (15 august) şi apoi nașterea (8 septembrie), Biserica creștină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuții, în cazul de față Sântămăria Mare, şi apoi se naște Sântămăria Mică. Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusa Facere a lumii (anul 5508 î. H.). Multe din trăsături specifice Anului Nou Biblic şi ale mitului creației paterne a Lumii au fost preluate de Sântămăriile româneşti, purtătoare ale mitului creației materne a Lumii.

În ceea ce privește Sântămăria Mare, prăznuită în 15 august, aceasta este precedată de un post de 2 săptămâni considerat a fi tot așa de mare ca și postul mare de dinaintea Paștelui.

Citește și: Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Marinei

Postul Sântămăriei a fost descris de Tudor Panfile în lucrarea Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului. Studiu etnografic (1914), pentru început fiind reliefate obiceiuri din fostul județ Muscel (care cuprindea partea estică din actualul județ Argeș și comunele Malu cu Flori, Văleni-Dâmbovița și Pucheni aflate în prezent în județul Dâmbovița), după cum urmează: „În acest post nu se mănâncă nici chiar mâncări prăjite cu untdelemn, iar deslegarea la pește nu-i decât o singură zi, Probejenia, căci Postul Sântă-Mariei este rupt din Paresemi (Postul Mare n.n.). E credință că la început postul Paștilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung și prea sărăcăcios, așa că oamenii ieșeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea totul muncilor, s-a micșorat acest post cu două săptămâni și s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belșug de legume și zarzavaturi”.

Potrivit etnografului Ion Ghinoiu, „Sântămăria Mare este cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc, invocată şi astăzi de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru ușurarea nașterii, de păgubiți pentru prinderea hoților, de descântătoare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trăsăturile Născătoarei, a Marii Zeiţe neolitice, invocată în momentele de grea cumpănă ale omului”.

Sântămăria Mare este un prilej de pelerinaj și, totodată, de pomenire a sufletelor celor morți. Așa cum arată Tutore Panfile în studiul său etnografic, „dimineața, femeile merg la biserică și împart struguri la săraci pentru sufletul morților. Tot astfel se dau și prune coapte; asemenea prin Bucovina și părțile Moldovei de sus, gospodinele aduc la biserică faguri de miere. În de obște, cu acest prilej merg și pe la cimitire și-și tămâiază morții familiilor lor. Prasnice pentru acești răposați se fac atât în dimineața Sâmbetei de dinaintea Sântă-Măriei, cât și a doua zi după, mai ales dacă acești morți sunt proveniți din înecați, arși, mâncați de lupi, și alte cumpene”.

Citește și: Klaus Iohannis va participa la manifestările de Ziua Marinei, în Portul Militar Constanţa

Credințe și obiceiuri asemănătoare sunt întâlnite și în alte zone etnografice cum sunt: Ținutul Pădurenilor, Tara Zarandului, Ținutul Orăștiei şi Banat. În lucrarea Anotimpuri magico-religioase. Schițe etnografice, Marcel Lapteș arată că în satele din zona etnofolclorică a Orăștiei, ziua era importantă ca celebrare a sufletelor morților despre care se credea că s-ar întoarce noaptea acasă pentru a fi ospătați de cei vii. Astfel, femeile din Mărtinești mergeau la biserică cu „coliva de pomană” (în special colăcei și vinars), „pântru ăi morți din familie, da’ și din tăt satu’, iară la icoana Sfintei Mării puneam multe flori câteva din ele le aduceau acasă de le puneam la grindă să se uște că erau ăle mai bune de leac”, așa cum spunea o bătrână din sat.

În această zi se culegea năvalnicul, o plantă care crește în păduri, în locuri ascunse, cunoscute doar de femeile vârstnice. Năvalnicul, cunoscut și sub denumirea de limba cerbului, nu este numai o plantă de leac, ci și una magică, de dragoste.

După cum îl descrie Tudor Panfile, năvalnicul este buruiană de dragoste pentru leac, care crește prin păduri pe vetre anume știute de babe făcătoare de «lumea dragă». Ritualul de culegere a plantei este prezentat după cum urmează: „De Sântămăria Mare, de obiceiu, se duce vreo babă de acestea în zori la pădure: și împreună cu ea merge tineret mult chiuind: «uiu-iu-iu-iu!». Supărat, nu se cade nimeni să meargă la o așa iscodire, care cere veselie și voie bună. Duc în mână mai cu samă zahăr și pe lângă altele, zice baba cea îmbrăcată în frumoasă cămeșă albă: – Cum năvălește lumea la zahăr, așa să năvălească și dragostea’n casă la mine! De obiceiu se chiuie mai tare, când se dă cu ochii de buruiana dragostei, adică a năzdrăvanului și frumosului Năvalnic”.

Dacă sărbătoarea avea semnificația pomenirii morților și a pomenilor date pentru cei în viață, aceeași mare importanță o are Sântămăria Mare în viaţa cotidiană a familiei țărănești. Se mai păstrează și astăzi precepte, dar și interdicții, legate de această zi, pentru bunul mers al vieții și treburilor, ca apărătoare de rele și durere, oraculare, prevederi meteorologice și multe altele din universul comunităților rurale. În Țara Zarandului, bătrânele considerau ziua Adormirii Maicii Domnului, ca cea mai importantă pentru alungarea spiritelor rele ce puteau impieta nașterea „unor muieri mai slabe și neștiutoare”, pentru că „o dată cu Adormirea Maicii să făceau leacuri bune, că diavolii erau fără putere”. Sărbătoarea avea un mare prestigiu și în comunitățile momârlane din Valea Jiului. De Sântămărie Mare, țăranii, după ce dis de dimineață, înainte de răsăritul soarelui, se spălau cu apă neîncepută, se închinau la icoana Maicii Domnului și-i cereau să le dea belșug și mană la animale iar pe lupi și urși să-i țină departe de stâne. Ciobanii urmau același ritual ce se încheia cu lovirea bâtei în pământ de șapte ori”.

Tot legat de viața ciobanilor, Tudor Panfile a cules un cântec argeșean care arată că este și vremea când turmele încep să coboare de la munte:

„Săraci brazi încetinați,

Voi la ce vă legănați?

Cum să nu ne legănăm

Când noi singuri rămânem!

La Sântămăria mare

Tulesc oile devale

Și rămân stânele goale;

Rămân stâni

Fără stăpâni,

Strunguțe

Fără oițe,

Scaune fără băcițe,

Izvoare

Făr’ de mioare”.

Pentru că în această perioadă rodul viilor începe să dea în copt, se obișnuiește ca de Sântămăria Mare să fie tocmiți pândarii în vii şi se iau măsuri de protecție magică a podgoriilor împotriva păsărilor („legatul ciocului”, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri). Despre gustoșii și frumoșii struguri din această perioadă se pomenește și în unele descântece:

„Iar N. să rămâie curat,

Luminat,

Ca steaua din cer,

Ca roua de pe câmp,

Ca strugurii din vie,

În ziua de Sântămărie”.

În popor, Sântămăria Mare este considerată a fi și hotarul dintre lunile călduroase și cele răcoroase. Este ziua care ne anunță că vara este pe sfârșite. Din acest motiv exista un obicei vestimentar, respectat pretutindeni, care îi obliga pe bărbați să poarte căciulă între Sântămărie și Sângeorz. Cei care uitau să-și schimbe pălăria cu căciula la această dată era atenționați prin zicala: ”A venit Sântămărie,/ Te-ai… în pălărie!”

Sătenii din Valea Mureșului de la bazinul Streiului și până la Zam cred că dacă înfloresc trandafirii pe la Sântămărie „toamna va fi lungă și cu multă roadă în livezi”.

Sfânta Maria este considerată și ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, drept pentru care, la 15 august, se sărbătorește și Ziua Marinei Române. Ca urmare, la malul mării, dar şi în orașele dunărene sunt organizate manifestări religioase, artistice şi culturale dedicate acestui eveniment special.”