Deputatul de Mioveni al PSD Argeş, Simona Bucura Oprescu, a depus în Parlament o interpelare privind depozitele de deşeuri periculoase de pe teritoriul judeţului Argeş. Interpelarea îi este adresată ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, continuând demersuri începute încă de anul trecut de către deputatul Simona Bucura Oprescu pe tema incendiului de la depozitul din Câmpulung Muscel şi a pericolelor pe care aceste unităţi le reprezintă.
În acest document se face referire la numărul mare de depozite de deşeuri periculoase din judeţul nostru (peste 60 de societăţi au acest obiect de activitate), la intenţia unor agenţi economici de a deschide noi puncte de lucru în Argeş (precum cel de la Răteşti), la riscurile de mediu aferente manipulării, depozitării şi procesării acestor deşeuri, dar şi la impactul asupra comunităţilor locale. Demersul deputatului Simona Bucura Oprescu are drept scop diminuarea riscurilor de mediu şi asupra sănătăţii populaţiei, printr-o mai mare atenţie acordată unor asemenea depozite şi prin găsirea de metode care să le reducă numărul, precum şi să prevină înfiinţarea unora noi. M.S.
Pitești: Predarea amplasamentelor pentru lucrări de infrastructură rutieră
Astăzi, 4 februarie 2025, Primăria Municipiului Pitești a predat amplasamentele pentru două...
0 Comentarii