Web Analytics

Simona Bucura Oprescu, despre adoptarea legii supranumite ”DNA-ul pădurilor”

de | 15.05.2020 11:09 | Actualitate

 

Camera Deputaților a adoptat ieri o lege care privește înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, supranumită și “DNA-ul pădurilor”, după ce, de curând, la propunerea PSD a adoptat și o lege pentru interzicerea exportului de bușteni, informează deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu.

”Direcția este autorizată să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența sa, în condițiile legii, și va avea un corp propriu de procurori, ofițeri de poliție judiciară și personal administrativ.

Instituția va avea mai multe atribuţii, dintre care cele mai importante sunt: efectuarea urmăririi penale pentru infracţiuni prevăzute în competenţa direcţiei prin prezenta lege şi prin legi speciale; conducerea, supravegherea şi controlul actelor de cercetare penală, efectuate din dispoziţia procurorului de către ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară organizaţi în cadrul structurilor specializate în combaterea infracționalității de mediu, la nivel central şi teritorial; sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege; participarea la şedinţele de judecată în cauzele pentru care procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu au sesizat instanţele de judecată ori au exercitat căile de atac; conducerea, supravegherea şi controlul activităţilor de ordin tehnic în cadrul urmăririi penale, efectuate de specialiști în domeniul informatic, domeniul silvic, al calității apei, al calității aerului, al calității solului, al gestiunii deșeurilor, al emisiilor industriale, precum şi în alte domenii care țin de protecția mediului, din dispoziţia procurorilor direcţiei; studierea cauzelor care generează săvârşirea infracţiunilor de mediu ori a altor infracţiuni date în competenţa direcţiei”, a declarat Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii