Web Analytics

Și totuși, de ce a fost demisă directoarea de îngrijiri medicale a SJ Argeș?

de | 11.08.2016 17:01 | Actualitate

Mariana Badiu, directorul de Îngrijiri Medicale de la Spitalul Judeţean, a fost demisă din funcţie in cursul zilei de ieri. Oficial, doamna Badiu nu mai poate ocupa funcţia de director in cadrul spitalului, deoarece, acum o lună a fost emisă o Ordonanţă de Guvern, prin care condiţiile pentru a ocupa o poziţie managerială intr-o unitate medicală s-au schimbat, în sensul în care, acum,  se cer studii superioare medicale, condiţie pe care Mariana Badiu nu o îndeplineşte. Ciudat este că Mariana Badiu dispune de o îndelungată experiență medicală și de un CV stufos care a recomandat-o din 2010 și până acum pentru acest post. Astfel, încadrată ca asistent medical generalist ambulatoriu în 1987, asistent șef de spital în 1999, doamna Badiu a absolvit Facultatea de Științe Economice( una dintre principalele atribuții ale funcției de director de îngrijiri medicale fiind aprovizionarea tuturor secțiilor spitalului cu produsele necesare. Doamna Badiu mai are și un master în domeniul serviciilor sociale și de sănătate și, ceea ce contează, nicio o umbră de îndoială în activitatea sa, din câte se știe. Și atunci, întrebarea zilei este: de ce a fost demisă Mariana Badiu?

 

A.C.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii