Web Analytics
scris vineri, 10.03.2023

Şi Lereşti vrea să devină staţiune turistică

În următorii ani, județul Argeș poate avea cel puțin patru localități cu statut de stațiune turistică. Și asta fiindcă la acest moment două comune au demarat procedura de certificare a calității de evidențiere în plan turistic.
La Rucăr s-au inițiat demersurile chiar de anul trecut. Consiliul Local a adoptat o hotărâre privitoare la realizarea unui studiu de fundamentare care va sta la baza documentației de solicitare a statutului de stațiune turistică de interes național. În acest an se va depune cererea la Ministerul Turismului.
Lereștiul, o localitate în rapid proces de dezvoltare, are, de asemenea, ambiții de stațiune. Deocamdată, după cum spune primarul Marian Toader, doar stațiune de interes local.

Şi Lereşti vrea să devină staţiune turistică

”Pentru a fi stațiune turistică de interes național trebuie să dispui de un obiectiv natural sau antropic deosebit, renumit. Noi încă nu am identificat așa ceva”, susține primarul. Studiul necesar va fi întocmit în acest an. Și tot în ideea scopului menționat, comuna musceleană va avea din nou poartă de intrare. Așa cum era pe vremuri, se ajungea în Lerești de la Câmpulung printr-o poartă imensă care indica faptul că această comună era cunoscută ca fiind localitate turistică.
Județul Argeș are deja două stațiuni turistice, una de interes local, Albeştii de Muscel (Bughea de Sus), iar alta de interes naţional, Dâmbovicioara.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Balul gospodarilor, organizat din nou la Lerești

Citește și Poetul imigrant Mihai Gane s-a întors la rădăcini. Sărbători la Lereşti, cu familia şi prietenii

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...