Web Analytics

Şi Florea Costache a fost denunţat de Doru Băncescu

de | 14.04.2011 15:23 | Dezvăluiri

După cum se ştie, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost denunţat la DNA de către Doru Băncescu, fost director tehnic în cadrul instituţiei. Acesta a devenit unul din personajele-cheie ale DNA împotriva şefului CJ, susţinând prin declaraţiile sale acuzaţiile procurorilor anticorupţie cu privire la fondurile europene accesate pentru cele patru şcoli. Nicolescu nu este însă singurul oficial al Consiliului Judeţean care s-a „bucurat” de supravegherea atentă a fostului şef al Departamentului Tehnic. Printre victimele lui Doru Băncescu se numără şi răposatul vicepreşedinte Florea Costache, care, în anii ’90, a fost protagonistul notelor informative pe care subalternul său le dădea constant. După cum veţi vedea, în rapoartele care ajungeau la diverse instituţii ale statului, SRI, Poliţie sau Parchet, Doru Băncescu împrăştia venin şi dădea dovadă de un exces de zel nemaiîntâlnit. În numărul de faţă, „Jurnalul” prezintă câteva extrase din notele informative ale celui care a devenit delatorul de serviciu al CJ Argeş.

Cine este denunţătorul lui Nicolescu şi Costache

Doru Băncescu a lucrat ani buni în CJ Argeş, ocupând postul de şef al Departamentului Tehnic, activând alături de Constantin Nicolescu. La începutul anilor 90, acelaşi personaj a fost director şi în cadrul Regocom, alături de fostul vicepreşedinte CJ Argeş, Florea Costache. Un tip extrem de controversat şi conflictual, denunţătorul lui Nicolescu şi Costache s-a remarcat prin răutate şi egoism, relaţiile cu şefii, dar şi cu colegii de serviciu fiind în permanenţă tensionate. De altfel, Băncescu este cunoscut ca un procesoman, un client fidel al instanţelor de judecată. Din surse judiciare, dar şi de la foşti colegi de serviciu, am aflat că Doru Băncescu a fost acuzat de viol prin 1992, când lucra în cadrul Regocom. Mai mult, cei care l-au cunoscut consideră că profilul de „turnător” i se potriveşte, dovadă că personajul de care vorbim era blindat de documente, avea întotdeauna câte trei seturi de acte, făcând copii după tot ce îi intra în mână, câte un exemplar ajungând în arhiva proprie de acasă, pentru a putea fi scos mai târziu. Şi-a dat demisia din Consiliul Judeţean în anul 2008, afirmând că a făcut acest lucru de frica puşcăriei. Prin instituţie se vorbeşte însă că plecarea sa are legătură tocmai cu faptul că fusese descoperită înclinaţia lui de a căuta informaţii şi de a le transmite mai departe. În prezent, în afară de meseria de denunţător, Doru Băncescu este comisar al Gărzii de Mediu Piteşti şi conduce o afacere proprie. Vă prezentăm mai jos câteva extrase din notiţele lui Doru Băncescu care debutează cu o „recomandare” călduroasă vizavi de Florea Costache, în vremea când acesta era preşedintele CJ: „Domnule, vă fac cunoscut nenumărate abateri comise de un ales al obştei, actualmente preşedintele Consiliului Judeţean Argeş – ing. Costache Florea. În primăvara anului 1990, prefectul Vasile Niţu, pe atunci Primarul Judeţului Argeş, l-a înscăunat în funcţia de director al IJCL, actualul Regocom pe Costache Florea. Încă de la început s-a remarcat prin etalarea calităţii de afacerist, materializându-se prin intrarea ca acţionar sau stând în spatele unor firme. (…)
Arăt că la toate licitaţiile de spaţiu a abuzat de funcţia de director şi apoi de funcţia de preşedinte al CJ Argeş. (…)
Acest individ este cel care a impus să se încheie numai contracte de asociere pentru societăţile comerciale (unde se află în spate el), la spaţii, ocolind licitaţia pentru închiriere.
Deci regia poate să piardă, şomajul să apară, dar să se îmbogăţească cel care face cu mâna altora, adică afaceristul şef al Consiliului Judeţean Argeş şi prietenii săi”.

Afacerea Hercules şi apartamentul primit în dar de Costache

„Printr-un contract de asociere se prevedea iniţial ca SC Hercules SRL să finalizeze 27 de apartamente şi spaţii comerciale aferente scării F de la blocul E 32, zona centru. Între timp, pretinsul „om cinstit” Florea Costache văzând că nu se mai construiesc alte blocuri, în afară de cele începute de răposatul, s-a gândit să mai facă o mică afacere şi anume: a extins suprafaţa spaţiilor comerciale spre scara G, pentru SC Hercules SRL, motivând că regia nu are bani, dar nici n-o ajută.
A obligat RA Regocom, neţinând cont de contractul de asociere iniţial, să achite contravaloarea lucrărilor edilitare, sarcină ce cădea s-o execute SC Hercules SRL. În acest sens, protocolul 2394/92, adresa sucursalei de fond locativ 6617/95 au fost impuse de acest domn preşedinte, ce pozează în „om cinstit”, care dacă nu semnezi te marginalizează, te ameninţă că poţi să-ţi găseşti de lucru sau te pensionează automat. Deci stilul de lucru „cine nu face ca mine, nu este cu mine”. Drept cadou pentru „marele efort depus cu mâna altora”, de la SC Hercules SRL, Florea Costache primeşte „dar” un apartament (E 32(F/ap. 6/Republicii) care se pare că este şi mobilat în întregime”.

Listele de priorităţi pentru apartamente din fondul de stat

„Listele de priorităţi nu au putut fi respectate din cauza preşedintelui care dispunea prin directorul regiei sau prin şeful sucursalei de fond locativ cui să i le repartizeze. Acum când a observat că este refuzat, le repartizează după bunul plac şi anume: G/1 la ECMA SA Colibaşi, G/2 ECMA SA Colibaşi – Voicu Cătălin, nimeni altul decât fiul directorului Camerei de Conturi, G/3 Pitber SA, G/4 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Toma Alexandru, nimeni altul decât fiul prim-vicepreşedintelui procuror Toma. Se gândeşte la clipe grele şi se pune bine cu Curtea de Conturi şi cu Curtea de Apel, dar a uitat proverbul că de ceea ce îi este frică să fie sigur că nu scapă.
A acordat o jumătate dintr-o casă naţionalizată pe str. Nicolae Grigorescu nr. 28, verişoarei primare care are apartament cumpărat în cartierul Găvana III.
A acordat casa naţionalizată de pe B.dul Republicii 141, finului Gorgoi.
Deţine spaţiu comercial în Mioveni”.

Licitaţii trucate

„Biblioteca judeţeană, instalaţii de gaze şi alimentare cu apă. Toate s-au efectuat la indicaţiile preţioase ale preşedintelui şi au fost câştigate numai de cel indicat. Lucrările de instalaţii au fost câştigate de firma protejată a afaceristului şef şi anume Hercules”.

Folosirea Lot Construcţii Regocom în scopuri personale

„În perioada 1990-1992 a executat lucrări de renovare la Spitalul Bălcescu-secţia Radiologie unde soţia afaceristului este medic. La sfârşitul anului 1992, lotul nu justifica materiale în valoare de 500 mii lei. În vara anului 95, a reparat o vilă la Dealul Sasului (rezistenţă, instalaţii, zugrăveli, vopsitorie şi a executat instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare. Cu ce bani?)”

Concluziile lui Băncescu

„Nu trebuie să ne mire nenumăratele excursii în străinătate ale familiei Costache;
nu trebuie să ne mire cele 2 (două) maşini;
Nu trebuie să ne mire luxul din apartament şi apartamentul cadou;
Nu trebuie să ne mire că şi-a cumpărat teren la Rucăr, la Dealul Sasului, pe str. Schitului din Piteşti şi CAP Izvoru de Jos”.
(Neluţu DINU)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii