Web Analytics
scris duminică, 23.04.2023

Sfântul Gheorghe: tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 23 aprilie

Sfântul Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul ortodox, este prăznuit pe 23 aprilie. În această zi, pentru a le merge bine tot anul, oamenii țin cont de mai multe tradiții și obiceiuri.

Sfântul Gheorghe: tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 23 aprilie

Citește și: Peste un milion de români sunt sărbătoriți astăzi, de Sf. Gheorghe

Unul dintre obiceiuri presupune împodobirea casei și a clădirilor din curte cu simboluri vegetale ale renașterii (flori sau crengi de copac). Fiecare regiune are specificul său, astfel că în Muntenia se pun crengi de tufan sau de păr, în Transilvania se agață rug verde sau leuștean, în Banat frunză de fag sau gorun, care au ca scop protejarea gospodăriei de spiritele rele sau strigoi.

În această zi, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp. Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice pentru bunul mers în gospodărie. De exemplu, în dimineața zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de bună calitate.

Citește și. Controale medicale gratuite pentru persoanele din mediul rural

În ziua de 24 aprilie este sărbătorit calul Sfântului Gheorghe pentru că este ajutorul Sfântului la uciderea balaurului. Această zi mai este ținută în popor pentru ca oamenii să aibă spor la muncă, dar și pentru a apăra grădinile de prădători.  După o noapte în care forțele răului umblă prin lumea muritorilor, oamenii țin la obiceiul stropitului, pentru a se feri de urmele lăsate de spiritele malefice, de vrăji și de energia negativă. Odată cu oamenii, sunt stropite animalele și obiectele din ogradă. Băieții stropesc fetele pentru a le feri de strigoaicele care ar putea să le acapareze.  Focurile rituale au de asemenea un scop bine închegat în multitudinea de tradiții. Acestea au rolul de a alungarea spiritelor malefice, cu precădere a strigoilor care ameninţă mana câmpului sau mana animalelor domestice. Focurile se pot organiza dincolo de granițele gospodăriei, în curtea bisericii sau pe câmp.

Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se crede că acel care încalcă interdicţia va fi somnoros tot anul. Pentru a fi apăraţi de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când obiceiul se reînnoieşte.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *