Web Analytics
scris joi, 02.12.2010

Senatorul Mircea Andrei i-a cerut oficial lui Boc schimbarea prefectului Davidescu

Zarurile par aruncate în ce priveşte schimbarea din funcţie a prefectului Gogu Davidescu. Oricât s-au străduit unii prieteni să-i ţină partea şi să amâne deznodământul în ceea ce-l priveşte, şeful PDL-Argeş, Mircea Andrei, a rămas neclintit pe poziţie şi în ultima vreme a făcut toate diligenţele pentru înlocuirea prefectului. Se pare că senatorul portocaliu nu-i poate trece cu vederea lui Gogu relaţia foarte apropiată cu fostul lider al filialei, Cristian Boureanu, fapt tradus printr-o lipsă de încredere cronică în Davidescu. Lucru ucigător în perspectiva viitoarelor alegeri, când Andrei îşi doreşte un prefect care să fie, vorba unora, capabil să „stea şi-n cap” pentru partid. Pe de altă parte, temenelele până la brâu pe care i le-a făcut fostul consilier al lui Radu Berceanu la Ministerul Transporturilor, Bogdan Ivan, l-au satisfăcut pe Mircea Andrei şi l-au convins că acesta este capabil să onoreze pe viitor cerinţa cu statul în cap din fişa postului de prefect. Aşadar, Bogdan Ivan pare ca şi numit în funcţie, iar gurile rele spun că o hârtie în acest sens, girată de Andrei, ca preşedinte, a fost depusă recent la cabinetul primului-ministru, care s-ar fi declarat deja de acord cu schimbarea lui Gogu Davidescu.

Senatorul Mircea Andrei i-a cerut oficial lui Boc schimbarea prefectului Davidescu

Prefectul a încercat un contraatac la Bucureşti

Pe de altă parte, avertizat de iminenta schimbare, nici Gogu Davidescu n-a rămas cu mâinile în sân. Ne-a fost semnalată deja o deplasare precipitată la Bucureşti săptămâna trecută, făcută, zice-se, în scopul salvării sale. Având o experienţă politică îndelungată, dar trecut şi prin multe asemenea puciuri de-a lungul carierei, Gogu nu este deloc o nucă uşor de spart, chiar şi pentru Mircea Andrei. Şi cine ştie ce „butoane” poate apăsa prefectul, în încercarea de a se salva, că doar codrul şi lighioanele pădurii pot şti cu ce lume bună de la Bucureşti a participat uneori Davidescu la vânătoare. Care va fi deznodământul, vom vedea. Până una alta, Bogdan Ivan se vede deja prefect. Dovadă că nu demult, cică şi-a făcut „preventiv” drum pe la cabinetul 1 din prefectură, unde, mai în glumă, dar mai ales în serios, i-a făcut deja o aluzie secretarei lui Gogu, că, dacă vine pe funcţie, n-o mai ţine la cabinet. Ceea ce spune totul despre ce gen de om este Ivan când se suie pe divan şi câtă minte i se relaxează prin creştet. (Mihai BĂDESCU)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...