La 7 decembrie este pomenită Sfânta Muceniță Filofteia, ale cărei moaște odihnesc la Curtea de Argeș. În fiecare an, Episcopia Argeșului și Muscelului organizează un eveniment grandios în orașul Basarabilor, unde vin credincioși din toate colțurile țării pentru a se ruga în fața raclei Sfântuliței. Cei ce se ocupă de organizarea ceremoniei au început încă de pe acum pregătirile și au vrut să primenească veșmintele care se află în micul coșciug încercând să ridice, pentru asta, osemintele sfinte care, exact cum spune și legenda, au devenit aproape imposibil de urnit, atât par de grele. Numai după mai multe încercări și multe cruci făcute, spun martori oculari, treaba a fost dusă la capăt. Clericii de la Argeș s-au mai confruntat, în această toamnă și cu o altă grozăvie. Este vorba despre splendida iederă care îmbrăca Palatul Episcopal și îi dădea un farmec aparte, mai ales toamna când frunzele sunt arămii și completează cromatic parcul construit în stil franțuzesc din incinta mănăstirii. Numai că frumoasa podoabă vegetală a devenit un bun ascunziș pentru niște șopârle mari care se cațără până în podul reședinței Episcopiei Argeșului și Muscelului, făcând prăpăd printre puii de porumbel. Consilierul economic Caliopie Ichim a luat decizia ca iedera să fie tăiată, promițând însă că se va încerca regenerarea ei. Totuși, mulți cred că semnele care se arată de la un timp nu sunt tocmai de bun augur iar biserica din Argeș trebuie să treacă grabnic la fapte bune. Poate că de aici o fi apărut și ideea înființării unui centru de asistență socială psihologică și medicală care să adăpostească bătrâni, orfani și să ajute prin consiliere tineri care au probleme cu drogurile. Planul va mai avea însă un pic de așteptat, doar până când protosinghelul Caliopie își săvârșește studiile în psihologie, pentru că s-a înscris recent la un master pe care îl va face în paralel cu doctoratul de la Constanța.
(ELECTRO-CUTARE)
articol scris joi, 05 noiembrie 2015
Semne rele la Curtea de Argeş! Sfântuliţa a refuzat să îi fie schimbate straiele, iar şopârle mari atacă porumbeii din podul Palatului Episcopal

Distribuie!
Mihai Coteț: „PSD și AUR nu ne lasă să uităm”
PSD și AUR nu ne lasă să uităm că formează o alianță în Parlament. Și e foarte bine că nu […] Citește!
Alina Gorghiu şi senatoarea Nicoleta Pauliuc, înlocuite din delegaţia permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO, la propunerea grupurilor parlamentare PNL
Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor a decis, marţi, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc şi Alina Gorghiu din Delegaţia permanentă la […] Citește!
Reactorul 2 de la Cernavodă ar reporni mâine, după ce Reactorul 1 a fost pornit şi s-a oprit din nou imediat
Unitatea 2 a CNE Cernavoda va fi sincronizată la Sistemul Energetic Național (SEN) mâine, 11 noiembrie 2026, urmând să atingă […] Citește!
România se pregătește pentru o iarnă complicată. Ministrul Energiei anunță noi scheme de sprijin: ajutoare pentru populație și firme
România se pregătește pentru o iarnă dificilă, iar autoritățile caută soluții pentru a asigura alimentarea cu energie și pentru a […] Citește!
Bogdan Velcescu (deputat AUR): „Nicușor Dan, pasagerul-succesor al lui Iohannis: zboruri de lux, rezultate diplomatice zero pentru România”
Bogdan Velcescu, deputat AUR de Argeș, critică costul deplasării președintelui Nicușor Dan la Adunarea Generală a ONU de la New […] Citește!
Dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon ajunge în instanță. Șase cadre medicale, trimise în judecată
Patru medici și două asistente medicale de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București au fost trimiși în […] Citește!
Învățătoare, condamnată la 1 an și 9 luni de închisoare după ce a bătut un elev
Învățătoare condamnată, mai rar. Judecătoria Medgidia a pronunțat, marți, 10 noiembrie 2026, sentința în dosarul învățătoarei acuzate că a agresat […] Citește!
Grupul Caroli Foods Pitești, vizitat de conducerea Consiliului Județean
Marți, 10 noiembrie, conducerea Consiliului Județean Argeș (președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu și administratorul public Cristian Puiu) a […] Citește!
Pitești. Se fac angajări la Colegiul „Alexandru Odobescu”
Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante și pe perioadă nedeterminată. „Odobescu” angajează […] Citește!
Argeș. O mașină a luat foc în Pitești
Marți, 10 noiembrie 2026, a izbucnit un incendiu la un autoturism, pe Bulevardul Eroilor; un echipaj de pompieri din cadrul […] Citește!
Pitești. Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate
Marți, 10 noiembrie 2026, s-a efectuat recepția la terminarea pasajului scărilor nr. 2 din cartierul Războieni. Intervenția a avut ca […] Citește!
Reținut la Pitești pentru mai multe infracțiuni rutiere
În noaptea de 8 spre 9 noiembrie, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au oprit în […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii