Volumul de proză scurtă „Pier D” semnat de Simona Liutiev se prezintă ca o colecție de texte intens personale, în care confesiunea, imaginația și observația socială se împletesc într-un registru stilistic viu, adesea surprinzător. Cartea nu caută unitatea clasică a unui volum tematic, ci mizează pe fragmentar, pe diversitate și pe o sinceritate uneori brutală, alteori tandră, care apropie cititorul de o voce autentică.
Încă din textul programatic, „Din cugetările pixului meu”, autoarea își asumă o poetică a scrisului ca descătușare. Metafora „pixului” devine un alter ego, un instrument viu, care suferă, rezistă și creează, sugerând că prozele care urmează sunt rodul unei presiuni interioare greu de controlat. Această idee se confirmă pe parcursul volumului: scrisul nu e exercițiu estetic gratuit, ci necesitate.
Una dintre textele puternice, „Ruptă-n două”, impresionează prin forța oralității și prin curajul de a aborda frontal experiențe-limită. Limbajul frust, uneori șocant, nu este gratuit, ci servește redării unei realități crude, în care fragilitatea și violența coexistă. Personajul feminin este prins între inocență și brutalitate, între educație și experiență, iar rezultatul este o radiografie dureroasă a maturizării forțate. Autoarea stăpânește bine dialogul, iar ritmul alert susține tensiunea narativă.
În contrapunct, „Ceasul din chihlimbar” aduce o tonalitate melancolică și reflexivă. Aici, memoria și formarea intelectuală devin teme centrale. Povestea profesoarei, construită cu sensibilitate și respect, depășește anecdota personală și se transformă într-o meditație asupra fragilității umane și a vocației. Finalul, cu imaginea ambrei – materie care conservă viața – funcționează ca o metaforă a memoriei afective, una dintre cele mai reușite din volum.
„BU și ZA” demonstrează disponibilitatea autoarei pentru alegorie. Povestea, la limita dintre realism și fantastic, tratează teme precum singurătatea, degradarea memoriei și nevoia de sens. Tonul este aparent ludic, dar în subtext se află o reflecție gravă asupra condiției umane, filtrată printr-o imaginație fertilă.
Un alt text remarcabil, „Camera fără vedere”, se apropie de parabola socială. Lumea marginalilor, simbolistica șobolanului și finalul cu tentă satirică trimit către o critică a societății contemporane, în care valorile sunt distorsionate, iar adevărul devine marfă. Aici, autoarea dovedește nu doar imaginație, ci și o bună intuiție a mecanismelor sociale și mediatice.
În registru diferit, „Jaz și Sky” și „Eva” recuperează inocența copilăriei, dar fără a cădea în sentimentalism facil. Prima propune o pledoarie pentru identitate și acceptarea diferenței, în timp ce a doua explorează universul interior al copilului, relația cu imaginarul și cu obiectele afective.
Stilistic, volumul se remarcă printr-o scriitură energică, cu fraze ample, uneori torențiale, marcate de oralitate și de o libertate evidentă în utilizarea limbajului. Această libertate poate deveni, pe alocuri, exces, dar este în același timp și semnul unei autenticități greu de mimat. Simona Liutiev nu scrie „corect” în sens academic, ci viu, cu nerv, cu riscuri asumate.
„Pier D” este, în esență, un volum despre pierdere și transformare – pierderea inocenței, a reperelor, a identității stabile – dar și despre capacitatea de a reconfigura sensuri prin poveste. Nu toate textele au aceeași forță, însă împreună conturează o voce recognoscibilă, sinceră și curajoasă.
Citește și Semnal editorial. „Nostalgiile” lui Sandu Frunză
Citește și Simona Poclid, „în cărţi” pentru a fi primită în Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Piteşti
0 Comentarii