Web Analytics

articol scris joi, 26 martie 2026

Radar muscelean! Nucşoara. Noi proiecte de modernizare a iluminatului

Patru sate din componența comunei Nucșoara, condusă de primarul Ion Cojocaru (foto), vor beneficia în acest an de iluminat public modernizat. Cele 500 de lămpi ce vor fi montate în sistem vor oferi, de asemenea, un serviciu eficientizat și posibilitatea de a distinge și pe timp de noapte drumurile comunale recent reabilitate pe o lungime de 7,5 km, prin Programul ”Anghel Saligny”.


Berevoești. Asociere pentru apă

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Muscel se extinde de la an la an, după constituirea din 2023 ajungând la un număr de nouă membri. Ultima entitate care și-a manifestat intenția de a intra în grup este comuna Berevoești, motivația ținând inclusiv de posibilitatea de a obține fonduri europene pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de apă și canal.


Poienarii de Muscel. Lucrări la canalizare

Sistate doar pentru o scurtă perioadă de timp, lucrările la rețeaua de canalizare în Poienarii de Muscel au continuat inclusiv în perioada rece, realizarea fiind acum de peste 50% din totalul de 14 km. Se acționează în ritm susținut și, ținând cont de atitudinea executantului, se așteaptă finalizarea investiției chiar în acest an.
C.I.B.

Citește și Radar muscelean! Coşeşti. Proiecte pentru drumuri

Citește și Radar muscelean! Boteni. Modernizarea reţelelor de utilităţi

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până în noiembrie. Ce vehicule nu pot circula în anumite intervale

Restricțiile de circulație de pe DN7 – Valea Oltului vor fi menținute și în următoarele luni. Măsurile, care urmau să […] Citește!

Secțiunea Tigveni–Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești, aproape de finalizare. Când va fi dată în circulație

Lucrările la Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au intrat pe ultima sută de metri. Tronsonul dintre Tigveni și Curtea de […] Citește!

Românca de 21 de ani care a fost încoronată Miss Texas. Alexis Maxine visează acum la titlul suprem

O tânără de 21 de ani, cu origini românești, a reușit să cucerească publicul și juriul din Texas și să […] Citește!

Doi români au murit în incendiul din Thusis, Elveția. Anunțul transmis de MAE

Doi cetățeni români se numără printre persoanele care și-au pierdut viața în incendiul izbucnit în urmă cu o săptămână într-o […] Citește!

Românii care ies la pensie în 2027 își pot lua integral banii din Pilonul 2. Când intră în vigoare noile reguli

Românii care se pensionează în 2027 ar putea avea încă posibilitatea de a încasa integral banii acumulați în Pilonul 2, […] Citește!

Nae Ungureanu va fi înmormântat lângă Ilie Balaci, la Craiova

Universitatea Craiova va suporta toate cheltuielile legate de funeraliile lui Nae Ungureanu, fostul mare fundaș al Craiovei Maxima, care s-a stins din […] Citește!

Dani Coman, prima reacție după ce Gino Iorgulescu și-a anunțat candidatura

Dani Cman, președintele celor de la FC Argeș și unul dintre potențialii candidați la viitoarele alegeri de la Liga Profesionistă de Fotbal, care […] Citește!

Transformarea incredibilă a lui Rică Răducanu! A slăbit foarte mult

Rică Raducanu a slăbit, dar problemele de sănătate persistă. Legendarul portar Rică Răducanu (80 de ani) traversează momente de cumpănă […] Citește!

Bogdan Andone, despre Sepsi: „Joacă cu liniște, cu lejeritate”

Tehnicianul lui FC Argeș, Bogdan Andone, a analizat-o pe Sepsi și a avut cuvinte de laudă pentru formația pregătită de […] Citește!

Bogdan Andone, despre obiectivul lui FC Argeș: „Îmi doresc să jucăm în play-off”

FC Argeș se pregătește pentru duelul cu Sepsi, programat sâmbătă, de la ora 18:30, la Mioveni, iar Bogdan Andone le cere […] Citește!

Mucegai, rugină și alimente expirate în magazine. ANPC a dat amenzi de peste 3,5 milioane de lei

Controalele desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în magazine și benzinării din întreaga țară au scos la iveală o […] Citește!

Viitura din Nepal: peste 100 de muncitori, captivi într-un tunel. Operațiune de salvare contra cronometru

O operațiune dificilă de salvare este în desfășurare în Nepal, unde peste 100 de muncitori au rămas captivi într-un tunel […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!