„Luntrea cu fluturi – fals tratat despre pești și pescari”, noul roman al lui Cristian Meleșteu, este o evocare poetică și melancolică a unei realități complexe din Delta Dunării, surprinzând cu acuitate confruntarea dintre om și natură, precum și efectele nefaste ale schimbărilor sociale, economice și climatice asupra unei comunități tradiționale. Tema centrală este legătura omului cu natura și declinul acestei legături din cauza unor factori externi precum seceta, poluarea, intervențiile antropiciene (canalul Dunăre–Marea Neagră) și transformările sociale. Seceta, ca fenomen natural, este simbol al crizei majore care afectează întreaga lume a Deltei, dar și al unei secete sufletești și culturale. Satul pescăresc este portretizat ca un spațiu în pragul dispariției, cu oameni care își pierd identitatea și speranța.
Povestitorul este un pescar bătrân, Gabardin, care trăiește din amintirile unei lumi apuse. Prin ochii lui vedem un peisaj dezolant, o Deltă care se usucă, un ecosistem amenințat, și o comunitate care suferă. Gabardin este atât un martor, cât și un simbol al atașamentului profund față de natură și al durerii provocate de pierderea acesteia. Singurătatea lui subliniază distanțarea de comunitate și de vremurile bune. Textul este bogat în imagini poetice și simboluri. „Broaștele râioase” și „luntrea cu fluturi” sunt figuri care creează o atmosferă supranaturală, dar și o legătură cu lumea vie a Deltei, fragilă și amenințată. Dunărea este descrisă ca o „panglică de argint”, dar acum ea pare să fie doar o amintire, iar peștii și pescarii sunt prinși între viață și moarte. Limbajul combină elemente lirice, descriptive și reflexive, iar tonul general este melancolic, uneori tragic, cu accente critice.
Romanul nu este doar o „poezie” despre natură, ci și o critică dură la adresa transformărilor aduse de om – canalul Dunăre–Marea Neagră, „neghiobia” autorităților, poluarea și decăderea morală și economică a comunității. Autorul atrage atenția asupra efectelor devastatoare ale „progresului” când acesta nu ține cont de echilibrul natural și cultural. Satul, odinioară prosper, este acum uitat și abandonat, iar oamenii trăiesc în sărăcie și disperare. Naratorul povestește în stil fragmentar, alternând între amintiri, reflecții și descrieri ale prezentului. Această alternanță între trecut și prezent sporește efectul dramatic și adâncește percepția asupra dispariției și schimbării.
Sunt multe de spus, dar lăsăm cititorului plăcerea de a citi până la capăt o carte foarte bună. În concluzie, „Luntrea cu fluturi” este o operă poetică și profundă, care îmbină povestea unui personaj cu o meditație amplă asupra degradării mediului și a identității comunităților tradiționale. Este un apel la conștientizare și la respectarea legăturii sacre dintre om și natură, precum și o critică la adresa ignorării consecințelor acțiunilor umane asupra lumii în care trăim.
Citește și Pitești. Start la înscrieri pentru Festivalul Național de Muzică Folk „Trivale Fest”
0 Comentarii