Web Analytics
scris miercuri, 31.08.2011

Şeful SRI Argeş, schimbat la pachet cu CI-stul unităţii

Pe unii i-a surprins, pe alții nu, schimbarea intempestivă de vinerea trecută, de la comanda SRI Argeș. Colonelul Dan Bușcă a fost trecut pe postul de adjunct pentru ca locul său să fie luat de un ofițer din structura centrală. Iată ce-am reușit să aflăm despre profilul noului șef: este un cadru foarte tânăr, sub 40 de ani și a fost șef de birou într-o direcție specializată, cu atribuții pe contrainformații economice. Pentru noul comandant e o promovare, având în vedere că a trecut de la funcția de șef de birou la cea de director al unei secții dintr-un județ foarte important, cum e Argeșul. Principalul handicap al noului șef e că vine de pe un domeniu strict specializat, oarecum de nișă, cum e cel de contrainformații economice, pe o funcție de comandă și de sinteză, unde atribuțiile pe apărarea ordinii și legalitatea constituției sunt foarte numeroase și deosebit de complexe. Foarte probabil, din acest motiv a și fost păstrat fostul director, colonelul Bușcă, pe post de adjunct, pentru stabilitatea și fluența actului de comandă, dar și ca să-i acorde tot sprijinul noului șef venit de la București. În lipsa unor informații oficiale, au apărut și speculațiile că Dan Bușcă ar fi fost schimbat urmare a unor succesiuni de evenimente scăpate de sub control și care au culminat cu recenta dispariție a unor documente de la ICN. Colac peste pupăză, a fost schimbat și CI-stul de la SRI Argeș, colonelul Burnei, care avea atribuții de protecție informativă exact în această direcție.  Cum nu prea credem în coincidențe, atunci când e vorba de o instituție foarte serioasă, cum e Serviciul Român de Informații, e foarte posibil ca evenimentele de la Instituitul de Cercetări Nucleare să fi atras demiterea colonelului Bușcă. Cu atât mai mult cu cât acesta provenea din sistem și a fost specialist la ICN, până să fie recrutat ca și cadru activ al SRI. O altă variantă e că evenimentele de la ICN au constituit doar pretextul pentru schimbarea lui Dan Bușcă și că valul de schimbări a cuprins Argeșul, la pachet cu alte nouă județe, unde nr. 2 la nivelul Serviciului Român de Informații, generalul Florian Coldea, a dorit să instaleze ofițeri tineri și care-i sunt devotați. Gabriel Grigore

Şeful SRI Argeş, schimbat la pachet cu CI-stul unităţii

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...