Web Analytics
scris miercuri, 09.10.2013

Şefa de la Mediu, demisă doar pe… durata nervilor Rovanei Plumb

Imediat după incendiul de la depozitul de deşeuri de la Câmpulung, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a dispus demiterea directorului executiv al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Argeş, Mariana Ionescu.  Aceasta a fost iniţial acuzată că nu a emis notificarea prealabilă în baza căreia putea fi suspendată autorizaţia de mediu a societăţii din Câmpulung în urma căreia s-au constatat nereguli, iar firma primise amendă în valoare de 100.000 de lei de la comisarii Gărzii de Mediu. E drept, contestată în instanţă. Ulterior, autorităţile locale şi-au mai nuanţat declaraţia şi au fost auzite pronunţând chiar cuvântul „autosuspendare”, termen care nu îşi găseşte practic aplicabilitatea în legislaţia care reglementează activitatea funcţionarilor publici din România. Semn clar că reprezentanţii din teritoriu ai Guvernului şi ai celorlalte organe de partid şi de stat nu mai ştiau pe unde să scoată cămaşa şi cum să dreagă maioneza. De fapt, luni, la cinci zile după evenimentul care a întors Argeşul cu josul în sus, directoarea APM se afla bine merci chiar în biroul său, iar prefectul Cristian Soare a confirmat la conferinţa de presă că Mariana Ionescu  nu şi-a pierdut postul. Realitatea este că nu a existat niciodată un ordin al ministrului de resort în acest sens. Departe de a fi doar un simplu joc de gleznă de care nu o suspectăm pe Mariana Ionescu pentru simplul motiv că  i-ar face mai mult rău decât bine imaginii personale, se pare că a fost vorba despre o simplă reacţie impulsivă a ministrei Rovana Plumb, plecată la Bruxelles în acel moment cu treburi de stat, evident. Am aflat pe surse că ministresei i-au sărit cârlionţii din cap de nervi, chiar pe aeroport, când a aflat că nu poate scoate picioruşul din ţară fără ca mediul să ia foc în absenţa sa şi a simţit spontan nevoia de a lua o decizie. Apoi, într-o clipă de relaxare, s-a răzgândit. Asta, după ce a aflat şi că directoarea de la Argeş nu se dă înapoi în a se lua la trântă cu şefii prin instanţă pentru a-şi obţine drepturile, au făcut-o pe Rovana Plumb să dea un pas înapoi. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...