Web Analytics
scris miercuri, 18.03.2026

Ședință PSD la hotel „Ramada”. Simona Bucura n-a convins, Gentea și alți primari n-au venit deloc

Tot mai mulți PSD-iști din Argeș, fie primari, fie consilieri locali, confirmă că filiala se află în picaj și trebuie făcut neapărat ceva, și încă foarte urgent, pentru a stopa declinul. Că e de vină războiul dintre palate, că responsabilitatea e a președintelui de filială sau a parlamentarilor și primarilor care nu s-au mai implicat în a face politică la firul ierbii, așa cum se făcea odată, astea sunt doar jumătăți de adevăr pentru a se pasa, de la unii la alții, pisica prăbușirii în sondaje.

Conform unor surse, PSD Argeș ar fi ajuns la 12% în sondaje, ceea ce, dacă e adevărat, înseamnă pierderea Consiliului Județean, deci pierderea puterii, la alegerile din 2028. În cheia aceasta, a unei îngrijorări la cota de avarie, trebuie înțeleasă și ședința de săptămâna trecută cu primarii, consilierii și șefii de zone, desfășurată la hotel „Ramada”, care a devenit sediul principal al partidului în ultimii ani.
Cu toate îndemnurile mobilizatoare ale Simonei Bucura Oprescu, care a cerut PSD-iștilor să meargă din poartă în poartă și să aducă voci și figuri noi în partid, asistența a plecat așa cum a venit. Adică neconvinsă că PSD Argeș e ceea ce trebuie și are șefii cei mai potriviți să scoată organizația din criză.
Fiindcă nu poți cere să vină oameni noi, atâta timp cât la butoane sunt cei vechi. Ca un amănunt relevant, primarul Cristian Gentea n-a venit la ședință, la fel nici alți primari de localități argeșene care sunt în dezacord cu modul în care este condusă filiala.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Scandal la alegerea viceprimarului de la Câmpulung! Opoziţia ameninţă cu Prefectura

Citește și De atâtea direcţii strategice, CJ Argeş nu vede de 16 ani un drum deplorabil…

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită