Web Analytics

articol scris joi, 10 noiembrie 2011

Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei (XIV). Fiscul n-a mai făcut un control de fond la Arhiepiscopie din 2007

Iată că după șirul veștilor proaste de săptămâna aceasta, suntem în măsură să vă prezentăm și ceva vești bune venite de la Arhiepiscopie. Respectând o ordine cronologică, trebuie să ne deplasăm cu prima dintre ele tocmai pe pământurile sfinte de la Ierusalim, pentru a-i avea în prim plan pe doi dintre cei mai smeriți slujitori ai eparhiei. În speță, călugărul Caliopie și părintele Dan Obrocea, de profesie consilier administrativ bisericesc, responsabil inclusiv cu migăloasa operațiune de colectare a contribuțiilor rezultate din traficul greu de personal bisericesc, prin triajul de la casierie.
Așa cum vă povesteam în episodul trecut, cei doi cuvioși au făcut nu demult o călătorie la Ierusalim, care s-a păstrat în secret laolaltă și cu scopul vizitei. Cu siguranță că acesta a fost unul nobil, plin de încărcătură duhovnicească, dar din păcate, una au gândit cele două vrednice fețe bisericești, și alta a ieșit după. La originea vociferărilor s-ar fi aflat tocmai o discuție ceva mai aprinsă care ar fi avut loc între cei doi după întoarcerea în țară, și în special după apariția ediției trecute a Jurnalului. Văzând că am aflat despre respectiva vizită, Caliopie a dat iar în clocot cu privire la sursele care ne alimentează cu informații. Și pe cine să bănuiescă primul că a sifonat? Exact pe Dan Obrocea, că doar cu dânsul a fost în drumeție, deci i se poate atribui cu multă cuvioșenie statutul de prim suspect. Ne pare chiar rău de bietul om că s-a trezit în cercul bănuiților lui Caliopie și tocmai de aceea anunțăm că vom renunța să primim informații de la dânsul. Nu că ne-ar fi dat vreuna, dar așa, preventiv, ca să nu sporim urgia. Dar tot legat de vizita celor doi în Israel, a ieșit altă dandana, și mai mare. Asta după ce niște cârcotași fără credință au scos în eparhie zvonul că excursia n-ar fi avut un scop bisericesc, ci unul… fotbalistic. Mai precis, Caliopie și Obrocea s-ar fi dus nu la Ierusalim, așa cum se bănuia, ci la meciul tur dintre Macabi Haifa și Steaua, din Europa League. Conexiunile care se fac pe această temă sunt cât se poate de suspecte, pretabile chiar de o afurisenie. Se spune că, printre calitățile sale duhovnicești incontestabile, Caliopie ar fi și un mare microbist și susținător al Stelei în relația cu Cel de Sus. Totul s-ar datora prieteniei pe care o are cu Valeriu Argăseală, un personaj influent din staff-ul turmei, pardon, trupei păstorite de Gigi Becali. Și tocmai acesta ar fi și motivul pentru care nărăvașul călugăr l-ar fi luat pe Obrocea nu să se sfințească și mai mult la Ierusalim, ci să se roage din tribune pentru biruința Stelei asupra vrăjmașilor de la Macabi Haifa. După cum se știe, scorul meciului tur a fost 0-5, semn că cei doi cuvioși fie nu s-au rugat cu putere, fie providența a inversat scorul. Fapt reparat în partida retur, de la București, când Steaua s-a impus cu 4-2.

Calinic şi-a reluat vizitele de lucru la parohii

A doua veste bună este că ÎPS Calinic a ieșit din letargia care părea să-l doboare și și-a reluat bunul obicei al vizitelor de lucru pe la parohii. Chiar joia trecută el a prezidat o conferință preoțească organizată în protopopiatul Topoloveni, după care a făcut o inspecție pe la bisericile zonei aflate în restaurare. Am avut ocazia astfel să ne convingem că înaltul ierarh dă încă dovadă de multă sprinteneală, câtă vreme nu numai că a trecut în revistă planurile de execuție a lucrărilor, a dat mâna cu muncitorii, dar la un moment dat l-am văzut chiar cocoțat pe un acoperiș aflat în construcție. Sigur, Arhiepiscopia n-are nici cel mai mic rol în restaurările de care vorbim, ele fiind meritul exclusiv al primarului Gheorghe Boțârcă, cel care a promovat valoroasele proiecte de restaurare. Dar tot e bine că vine și arhiepiscopul să le inspecteze, dacă eparhia pe care o conduce tot n-a prea fost în stare de isprăvi similare. Oricum, am fi nedrepți să credem că la capitolul isprăvi, șeful eparhiei ar fi prea nevolnic. Dimpotrivă, am văzut cu câtă agerime dispar fondurile adunate din toate părțile și mântuite apoi cu multă cuvioșenie la ciorap sau la saltea. Ne-am tot întrebat care să fie explicația că nimeni nu pune piciorul în prag, domolind dezmățul financiar. Și am găsit și răspunsul: n-are cine! Nu este glumă, exact asta este realitatea. Știți de când Fiscul n-a mai făcut un control financiar de fond la Arhiepiscopie? Din 2007. Asta în condițiile în care legea prevede o anumită frecvență în realizarea acestor verificări, de care nu scapă nimeni. Iată însă că Finanțele au lăsat pradă uitării scriptele de la Curtea de Argeș, fapt nu numai ilegal, ci și imoral, câtă vreme aceleași Finanțe bubuie la ușile altora cu controale de-i trezesc și din somn în vederea amendării și adunării de biruri la buget. Deci cu Fiscul ne-am lămurit. O altă zonă din care s-ar putea face verificări este Corpul de Control și Audit al Arhiepiscopiei. Prin 2008, de aici au venit niște constatări care ne-au făcut părul măciucă prin gravitatea lor. Nu numai nouă, ci și șefilor eparhiei, care după ce s-au enervat că cineva a îndrăznit să le dea jaful în vileag, au luat măsuri ca așa ceva să nu se mai întâmple. Cum? Foarte simplu. Printr-o decizie a Permanenței Eparhiale a Arhiepiscopiei, Corpul de Control și Audit a fost trecut „la dispoziția” Chiriahului, adică fix la cheremul lui Calinic. Mai credeți dumneavoastră că un organ aflat la dispoziția șefului mai poate mișca ceva în front? Ar fi cea mai mare minune. Pe săptămâna viitoare.
Mihai BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Argeș. 385 căsătorii și 65 divorțuri, în luna august 2026

Potrivit celor mai recente date primite de la Direcția Județeană de Statistică Argeș, în luna august a acestui an, la […] Citește!

335 nou-născuți în Argeș, în august 2026. Sporul natural – negativ!

În luna august 2026 – lună de la care ne-au fost remise cele mai recente date statistice - fenomenele demografice […] Citește!

România, obligată să învingă Polonia pentru a spera la evitarea retrogradării în Liga Națiunilor

Naționala României joacă sâmbătă seara un meci decisiv împotriva Poloniei, în penultima etapă a grupei B4 din Liga Națiunilor. „Tricolorii”, […] Citește!

Judecătorul Ion Fundătureanu contestă sancțiunea primită de la CSM: „Un judecător are mai puține drepturi decât un inculpat”

Judecătorul Ion Fundătureanu, de la Curtea de Apel Pitești, a primit motivarea deciziei prin care Secția pentru judecători a Consiliului […] Citește!

Haos pe aeroporturile din SUA: mii de zboruri anulate după o defecțiune majoră. Eurocontrol suspendă cursele către America

O defecțiune majoră a sistemului de comunicații utilizat de controlorii de trafic aerian din Statele Unite a provocat perturbări masive […] Citește!

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru

Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!

Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire

O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!

Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!

Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital

Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete