Web Analytics
scris miercuri, 09.07.2014

Se va ţine de cuvânt? Noul ministru al transporturilor spune că are drept prioritate autostrada Piteşti-Sibiu

Asociaţia Specialiştilor din Transporturi, Depozitare, Achiziţii, Producţie şi Supply Chain a publicat printr-un comunicat de presă programul de guvernare al lui Ioan Rus, învestit în funcţia de ministru al Transporturilor pe 25 iunie. Astfel, primul proiect legat de dezvoltarea infrastructurii de autostrăzi cu fonduri europene al noului ministru este „tronsonul Piteşti – Curtea de Argeş – Sibiu, legătură care are cel mai ridicat trafic de marfă din România, componentă strict necesară pentru susţinerea şi dezvoltarea platformelor industriale de la Craiova, Piteşti, Vâlcea, Sibiu, Sebeş, atât în industria de automotive, dar şi în cea chimică şi petrolieră. De asemenea, un alt beneficiu este şi dezvoltarea turismului din zonă şi crearea unei legături sigure şi rapide cu litoralul românesc”, după cum se arată în comunicatul amintit.
Florin Silvestru

Se va ţine de cuvânt? Noul ministru al transporturilor spune că are drept prioritate autostrada Piteşti-Sibiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită