Web Analytics
scris vineri, 24.02.2023

Se schimbă  facturile la energie și gaze naturale

Toate facturile la energie și gaze naturale se schimbă, potrivit unui proiect de ordin elaborat de ANRE. Practic, facturile vor fi simplificate astfel încât oamenii să aibă acces mai ușor la informații despre tarif și consum. Cu alte cuvinte, factura trebuie să conțină informații simple, legate de cantitatea de energie sau gaze naturale consumată de abonat, durata pentru care s-a emis factura, și prețul aplicat. Astfel, de la 1 aprilie, toți consumatorii casnici ar urma să primească același model de factură la electricitate, indiferent de furnizorul de energie electrică.

Se schimbă  facturile la energie și gaze naturale

Citește și: Hoțul de laptopuri de la Pitești, trimis în judecată!

Pe factura de la energie electrică vor fi trecute o serie de drepturi ale clientului: 1.  Clientul vulnerabil are dreptul să beneficieze de eşalonarea la plată a facturii curente, fără penalități, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi; 2. Clientul final are dreptul să fie anunțat corespunzător privind orice intenţie de modificare a condiţiilor/clauzelor contractuale; 3. Clientul final are dreptul să fie informat cu privire la consumul real de energie electrică şi la costurile reale, suficient de frecvent, pentru a-și putea regulariza consumul de energie electrică.

Citește și: Un piteștean urmărit național, prins chiar la Pitești! Uite ce a făcut!

Reglementările ANRE mai impun furnizorilor de energie electrică o serie de obligații: 1.  Să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, în cazul emiterii facturii cu întârziere, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare; 2.  Să pună la dispoziţia clientului final un cont pe pagina de internet a furnizorului, la care să aibă acces parolat, gratuit, în timp real şi securizat, la informații esențiale la datele proprii privind valoarea facturilor emise și istoricul de consum aferent locului de consum propriu, transmiterea indexului autocitit, transmiterea și gestionarea solicitărilor/reclamațiilor, respectiv un ghid cu explicaţii privind elementele din conţinutul modelului de factură de energie electrică utilizat în relaţia cu clienţii.

De asemenea, factura va include și o anexă cu următoarele informații: comparații între consumul actual de energie electrică al clientului și cel din aceeași perioadă a anului anterior; comparații cu un client mediu de energie, din aceeași categorie de consum.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită