Web Analytics
scris vineri, 29.05.2020

Se răsucesc Brătienii în mormânt! Degradarea fermei Florica – pată de ruşine pe obrazul autorităţilor şi proprietarilor

# Cocea de la Direcția Județeană pentru Cultură Argeș: „În momentul în care s-au produs vandalizările, cel puțin o perioadă, ferma a stat fără pază asigurată. Asta nu este un lucru normal”

Se răsucesc Brătienii în mormânt! Degradarea fermei Florica – pată de ruşine pe obrazul autorităţilor şi proprietarilor

Dacă intri în curtea Muzeului Național „Brătianu” de la Ștefănești, recent inaugurat cu fast, nu ai cum să nu observi ferma de la Conacul Florica, domeniu care a aparținut marii familii a Brătienilor și care se află într-o stare deplorabilă, cauzată de jafurile barbare, neglijența actualilor proprietari și lipsa de reacție a autorităților. Pentru că există legi care spun că neîntreținerea și lăsarea în degradare sau distrugere a unui monument de patrimoniu este infracțiune și se pedepsește ca atare. Durerea și rușinea sunt cu atât mai mari cu cât imobilul se află la aproximativ 200 de metri de Vila Florica, acolo unde duminică, 24 mai, în ziua în care s-au sărbătorit 145 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, a avut loc inaugurarea Muzeului Național „Brătianu”. Starea în care se află ferma nu a putut să nu fie observată de invitații acestui eveniment: prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, și secretarul de stat în Ministerul Culturii, Liviu Brătescu, însă autoritățile, fie că vorbim de cele centrale, fie de cele locale, nu se înghesuie să își exercite dreptul de preempțiune asupra fermei, așa cum veți afla din materialul următor.

Ferma de la ansamblul Florica este situată chiar înainte de intrarea în parc, pe partea stângă. Clădirea este opera arhitectului Petre Antonescu, fiind construită în stil neoromânesc. La ferma din Ștefănești, familia Brătianu producea unt, vin, țuică și produse lactate. În prezent, ferma de la Florica, cu o suprafață de aproximativ 3000 mp, are doi proprietari, iar fiecare deține 50% din acest imobil. Ferma se află într-o stare avansată de degradare, după ce a fost vandalizată în 2019 și lăsată de izbeliște de proprietari. Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălina Epure, ne-a confirmat că există un dosar penal în privința vandalizării fermei de la Florica și că se fac cercetări în acest moment.
Până de curând se știa că omul de afaceri Cristian Prodănel deține jumătate din fermă, însă acesta susține că nu mai este proprietar și că și-a vândut partea unei persoane fizice. Cealaltă jumătate aparține firmei EGP, care are un italian acționar majoritar. Încă din iarnă, Cristian Prodănel a transmis scrisori Ministerului Culturii, Consiliului Județean Argeș și Consiliului Local Ștefănești, în care și-a exprimat intenția de a vinde partea sa din fermă, pe care a cerut suma de 200.000 de euro, însă nicio instituție nu și-a exercitat dreptul de preempțiune. Așa că omul de afaceri spune că a vândut partea sa de proprietate și că nu mai are nicio legătură cu acest imobil. Surpriză uriașă, nici autoritățile locale din Ștefănești și nici Direcția de Cultură Argeș nu știau că Prodănel și-a vândut partea de proprietate la momentul documentării acestui articol!

Cristian Prodănel: „Am vândut această proprietate”

Cristian Prodănel a fost coproprietar al fermei de la conacul Florica timp de 15 ani și spune că imobilul arăta impecabil până în iarna lui 2019, când un grup de romi a devastat imobilul. Timp de câțiva ani, ferma a funcționat ca sală de evenimente. Acum, partea sa de 50% a fost cumpărată de o persoană fizică, care ar intenționa să cumpere și cealaltă jumătate din fermă, cel puțin așa susține Prodănel.
„S-a degradat foarte mult pentru că a fost atacată de niște țigani din Ștefănești. Poliția știe, a fost deschis un dosar pe rol (nesoluționat). Ea arăta impecabil până în iarna lui 2019 și atunci a fost devastată, s-au spart toate geamurile, s-au scos pardoselile de către o familie de țigani. Aveam acolo o familie care locuia și avea grijă de proprietate și, într-o noapte, au intrat peste ei, i-au atacat, oamenii nu au mai stat de frică, dar eu nu mai sunt proprietar acolo”, ne-a declarat Prodănel când l-am întrebat ce a făcut totuși concret, ca proprietar, pentru a stopa degradarea fermei. S-a spălat însă repede pe mâini: „Am vândut această proprietate. În februarie, înainte să o vând, am făcut notificare la Ministerul Culturii pentru a-și exercita sau nu dreptul de preempțiune, eu deținând 1/2 din acea fermă, la prețul de 200.000 euro și Ministerul Culturii nu și-a exercitat dreptul de preempțiune. Am făcut și către CJ Argeș, nici acesta nu și-a exercitat dreptul de preempțiune, și către CL Ștefănești, așa e procedura. Nu puteam să o vând fără să-i întreb pe ei. Fiind 3600 mp de teren, făcea mai mult, am înțeles că e vreo 80 euro metrul pătrat. (…) Eu le-am oferit ferma la prețul la care am cumpărat acum 16 ani, indexat cu rata inflației, ceea ce însemna 50% – 200.000 euro, deci n-am pus nimic în plus, doar rata inflației, și ei nu și-au exercitat dreptul de preempțiune, adică niciuna dintre aceste trei entități, Ministerul Culturii, Consiliul Județean și Consiliul Local Ștefănești”, a continuat omul de afaceri argeșean.
L-am întrebat pe Cristi Prodănel dacă a existat pază în mod constant la fermă cât timp a fost coproprietar. „Da, am avut o familie care a locuit acolo și care păzea conacul, până când au fost alungați de acești țigani, care au intrat noaptea peste ei. Poliția de la Ștefănești știe tot. (…) Vreme de 8 ani, acolo au avut loc evenimente și se construiseră toalete moderne și toate au fost smulse efectiv din perete: vasele de toaletă, faianța, gresia au fost scoase, s-a scos tot parchetul din toate camerele”, mai povestește Cristian Prodănel.
Ce a făcut omul de afaceri în calitate de proprietar pentru reabilitarea fermei în cei 15 ani? „Păi, ce să fac? Am refăcut fațada, aveam semne, camere de luat vederi, porțile erau încuiate, aveam sistem de alarmă, dar au distrus absolut tot. (…) Mai mult decât atât, noi am avut un proiect pe fonduri europene, care era aprobat, pentru reabilitarea întregii clădiri, numai că am pierdut 2 ani de muncă atunci când comuna a fost transformată în oraș. Acele fonduri europene erau date numai pentru mediul rural”, a mai precizat Prodănel.
L-am întrebat pe acesta cui a vândut ferma de la Florica, însă nu a dorit să împărtășească cu noi această informație. „În contractul de vânzare-cumpărare există un paragraf de confidențialitate, pentru că el (noul proprietar) ar vrea să cumpere și cealaltă jumătate și de aceea este confidențial, este clauză în contract, de aceea nu pot să vă spun, nu că ar fi vreun secret”. Nu voiam decât să vorbim cu noul proprietar, să vedem dacă are gânduri serioase sau e doar un interpus…

Fostul primar Bărbuceanu explică de ce Consiliul Local n-a acceptat oferta lui Prodănel

„Noi, în analiza făcută, i-am solicitat următorul lucru: dacă nu reușește să îl convingă și pe celălalt coproprietar să vândă, măcar să se separe printr-un cadastru de el, pentru ca noi, pe partea pe care, eventual, am reuși să o achiziționăm, să putem face ceva. (…) Pentru ce cumpăr cota parte, dacă cu celălalt proprietar nu știu în ce relații sunt și ce s-ar putea întâmpla? Asta l-am rugat, să facă demersul de separare a proprietății și apoi venim cu drag la exprimarea respectivă. (…) Consiliul Local dorește să cumpere, dar nu o cotă parte dintr-o clădire pentru care să bage niște bani și să se judece ani de zile și să nu știe care e partea lui. Consiliul Local dorește ca proprietarul care vrea să vândă, dl. Prodănel, să-și facă separarea în documente și după aceea să vină cu o asemenea solicitare. Eu consider că, din moment ce ieri (duminică, n.red.) s-a finalizat, a fost tăiată panglica Muzeului Național, atunci tot Ministerul Culturii ar trebui să fie primul, și cu posibilitățile necesare, care să avanseze în această problemă, încât muzeul național nou creat să aibă o imagine cât mai amplă, să reprezinte ceea ce a fost familia Brătianu”, a spus fostul primar al Ștefăneștiului, actual consilier local și șeful grupului de consilieri liberali, Dorin Bărbuceanu.

Marian Gubavu, consilier local Primăria Ștefănești: „Nu mai sunt dușumea, geamuri, nimic. (..) În exterior se aruncă mizerii”

„Toți au intrat, au vandalizat. În afară de dl. Prodănel care a venit la CL să ne supună atenției solicitarea de a ne exercita dreptul de preempțiune, nimic nu s-a mai întâmplat. Consliliul Local a amânat pentru a pune la dispoziție o documentație, pentru că dl. Prodănel deține doar o jumătate din fermă și așteptăm să ne pună actele la dispoziție. Noi i-am cerut să trimită în 30 de zile, deocamdată nu a trimis nimic. CL nu cred că își va exercita dreptul de preempțiune, pentru că nu are suma necesară, 200.000 euro pentru jumătate din fermă, iar dacă nu se va face nimic, este pierdută. Nu știu care a fost intenția pentru care dl. Prodănel a lăsat-o în paragină. Nu mai sunt dușumea, geamuri, nimic. (..) În exterior se aruncă mizerii. Atât timp cât este la îndemâna oricui să stea acolo și să consume semințe, de aceea s-a ajuns aici. Este un loc de joacă pentru copii, pentru că ei n-au unde să petreacă timpul și se duc zi și noapte acolo”, se arată revoltat consilierul local de la Ștefănești Marian Gubavu. Din punctul său de vedere, reabilitarea fermei s-ar putea face cu ajutorul Ministerului Culturii sau al Consiliului Județean Argeș.

Cristian Cocea: „Indiferent cine a vandalizat-o, proprietarii erau obligaţi să asigure paza”

Cristian Cocea, director Direcția Județeană pentru Cultură Argeș, spune că a discutat despre situația fermei doar cu proprietarul Cristian Prodănel, pentru că numai acesta „a putut fi identificat la o anumită adresă”. Cocea mai spune că nu a fost informat în privința soluționării dosarelor aflate pe rol la poliție și că nu știe nimic. „Nu am fost informați în acest sens. Una dintre sesizări este făcută de Direcția pentru Cultură pe numele unuia dintre proprietari (Cristi Prodănel), privind starea de degradare a fermei, iar proprietarul, în urma discuțiilor avute, ne-a spus că dânsul a făcut în urmă cu ceva vreme, când a constatat vandalizarea clădirii, reclamație la Poliția Ștefănești, care a identificat deja mai mulți făptași privind acțiunea de vandalizare, furt de geamuri, rupt pereți, scos pardoseală etc. Sunt dosare de cerectare la Poliția Ștefănești”, a declarat Cristian Cocea.
L-am întrebat pe directorul de la Direcția pentru Cultură și dacă proprietarii sunt vinovați de degradarea fermei. „Până în urmă cu 3-4 ani, clădirea era într-o stare medie de conservare. În momentul în care s-au produs vandalizările, cel puțin o perioadă a stat fără pază asigurată. Asta nu este un lucru normal. Indiferent cine a vandalizat-o, proprietarii erau obligați să asigure paza, măcar să fi închis porțile, să fi pus un lacăt ș.a.m.d. Probabil că a continuat degradarea și după aceea. (…) Proprietarul a declarat că va asigura paza. Cel puțin porțile erau la un moment dat închise”. Cristian Cocea mai spune că Primăria Ștefănești și Consiliul Județean, dacă doresc și dacă dispun de fonduri, pot să-și exercite dreptul de preempțiune. O altă soluție pentru refacerea fermei poate fi accesarea unor fonduri europene.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită