Web Analytics

Se pregăteşte instalarea noului stareţ de la Mănăstirea ”Negru Vodă” din Câmpulung

de | 3.07.2020 09:37 | Dezvăluiri

Pe 18 iulie 2020, sâmbătă, va avea loc la Mănăstirea ”Negru Vodă” slujba de pomenire a fostului stareț, protosinghelul Serafim Caiea, la 40 de zile de la înmormântare. După îndeplinirea acestei rânduieli, duminică, pe 19 iulie 2020, va avea loc ceremonia de instalare ca stareț nou a părintelui protosinghel Ieronim Gheorghiță.
Acesta este născut în anul 1980, în ziua de 6 aprilie, în municipiul Rădăuți. În anul 1996, deci la vârsta de numai 16 ani, a intrat ca începător sau novice în Mănăstirea ”Negru Vodă”, de unde a urmat cursurile liceului teoretic. Legătura de suflet a protosinghelului Ieronim Gheorghiță cu Mănăstirea ”Negru Vodă” a început din primăvara vieții sale și a rămas pe tot parcursul vieții, până astăzi, același admirator și iubitor al plaiurilor muscelene, ținând legătura de inimă cu personalul monahal și mai ales cu protosinghelul Serafim Caiea al Mănăstirii ”Negru Vodă”.

„La solicitarea noastră, Părintele Patriarh Daniel a dat înalta binecuvântare și aprobare prin care protosinghelului Ieronim Gheorghiță să i se îngăduie ieșirea din Arhiepiscopia Bucureștilor și închinovierea sa în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu viețuirea în Mănăstirea «Negru Vodă» și ascultarea de stareț al vetrei monahale muscelene. Nădăjduim ca Domnul Dumnezeu să ne ajute ca noul stareț să se ostenească și să continue lucrările de restaurare a așezământului monahal muscelean și să întărească obștea cu personal bine pregătit, responsabil chemării sfinte în locul plin de istorie, cultură și slujire dumnezeiască”, ne-a declarat ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
M.S.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii