Web Analytics

Se caută pădurile pierdute pe axa Dâmbovicioara-Rucăr

de | 2.02.2012 17:06 | Actualitate

# Poliţia şi ITRSV au demarat un amplu control la început de an. Pe principiul „Uite pădurea! Nu e pădurea!”, dar există sancţiuni contestate, oamenii legii încearcă să stopeze, măcar în ultimul ceas, tăierile ilegale de păduri din nordul județului.   Aşa că, la început de an, în urma unor sesizări făcute de Fundaţia ”Conservation Carpathia”, inspectorul şef al ITRSV Ploieşti, Sever Stanciu, şi-a pus subalternii la muncă şi, în colaborare cu poliţiştii, a trecut la depistarea infracțiunilor  silvice făcute de societăţile care se ocupă cu exploatarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase, în special pe zona Rucăr – Dâmbovicioara – Câmpulung. Acţiunea a fost coordonată chiar de inspectorul-şef Stanciu şi s-a axat în principal pe stoparea tăierilor ilegale în zona Parcului Naţional „Piatra Craiului”  și a Sit-ului ”Natura 2000”, precum şi în zonele limitrofe acestora.  Acțiunea a vizat controlul comercializării şi prelucrării materialelor lemnoase, dar și modul de asigurare a serviciilor silvice de către Ocoalele Silvice autorizate din zonă. Din câte am aflat, și în perioada următoare ITRSV Ploieşti va monitoriza zona pentru a depista eventualele nereguli şi a impune sancţiunile legale. Potrivit unor surse, acţiunile ITRSV-ului şi ale Poliţiei sunt mult mai ample şi de durată și vor viza nu doar tăierile ilegale sau reîmpădurirea sutelor de hectare defrişate, ci se vor cerceta chiar şi documentele ce au dus la numeroasele puneri în posesie, aflate şi în prezent sub semnul întrebării. Până în prezent au fost identificate 35 de proprietăţi de pădure rase de pe faţa pământului ,,care totalizează o suprafaţa de cca. 100 ha a căror proprietari se cunosc, iar limitele proprietăţii sunt materializate clar pe teren, permiţând astfel întocmirea devizelor de lucrări, care vor sta la baza executării silite. Activitatea prioritară a ITRSV Ploieşti se va axa pe acţiunile de împădurire a suprafeţelor tăiate şi neregenerate, concomitent cu acţiuni de control care vor stopa definitiv tăierile ilegale din zonă.”, se mai arată într-un comunicat al ITRSV.

Acţiunea „Pădurea Rucărului  – Elodia ITRSV-ului”

O acţiune comună a Ministerului Mediului şi Pădurilor, ITRSV Ploieşti şi IPJ Argeş, desfăşurată în perioada 24-27.01.2012, pe zona Rucăr – Câmpulung, s-a lăsat cu mai multe sancţiuni şi mai multe confiscări de material lemnos.
„Au fost formate 4 echipe şi în urma celor 4 zile de acţiune s-au făcut un număr de 20 de verificări, din care la 8 societăţi comerciale, concluzionându-se următoarele: au fost aplicate un număr de 10 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 170.800 lei, au fost confiscaţi faptic 8 mc lemn rotund răşinoase, au fost confiscaţi valoric: 8 mc lemn rotund plop, 15,4 mc lemn rotund răşinoase, 103 mc lemn rotund fag şi 64 mc lemn foc fag cu o valoare totala de circa 18.300 lei.”, arată raportul întocmit de ITRSV Ploieşti.
În urma verificării, de numai patru zile, în plasa oamenilor legii au căzut mai multe firme din comuna Rucăr, printre care şi unele destul de cunoscute, precum: SC Cioplei Forest 2004 SRL, SC Mario George Top SRL, SC Fine One Forest Trans SRL, SC Comisul SRL, SC Elias Mob SRL, SC Total BSF Eurotrans SRL, SC Cerbul Montan 2003 SRL.
Ultimele controale s-au lăsat şi cu mari nemulţumiri printre cei prinşi cu ciotul în pădure şi lemnul la vânzare, astfel încât a crescut numărul contestaţiilor la sancţiuni.
Ioana Ştefan

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii