Web Analytics
scris joi, 22.07.2021

”Scrisoarea lui Neacşu”, subiect de ”Slove Muscelene” la Biblioteca Universitară

După mai mult de un deceniu de desfășurare la Câmpulung, simpozionul ”Slove Muscelene” s-a ținut în acest an la București, la Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, și a avut ca temă chiar ”cel mai important document al culturii românești”, așa cum a caracterizat academicianul Răzvan Theodorescu ”Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”.

”Scrisoarea lui Neacşu”, subiect de ”Slove Muscelene” la Biblioteca Universitară

Evenimentul a fost conturat prin prelegerile susținute, printre alții, de către conf. univ. dr. Mireille Rădoi, director general Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ și președinte al Fundației Universitare „Carol I”, prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, președinte Asociația ”DigiLib Muscel”, director general Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare și vicepreședinte al Academiei Oamenilor de Știință din România, cea care a inițiat simpozionul la Câmpulung, și de invitatul special Răzvan Theodorescu, academician.
În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea albumului cu caracter monografic dedicat unui muscelean: „Dimitrie Ionescu Berechet, arhitectul Patriarhiei Române”, publicat de către Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2019.

Aniversare cu dublu aspect

Ținuta evenimentului de la București, organizat fără exagerare de fonduri publice, este departe de varianta organizată în această săptămână la Câmpulung. Este adevărat că este vorba doar de o parte a manifestărilor dedicate celor 500 de ani de la ”Scrisoarea lui Neacșu”, dar municipiul muscelean va marca evenimentul cu Delia și structuri gonflabile destinate copiilor, totul cu costuri de peste șapte sute de mii de lei.
Cătălin Ioan Butoiu

Citește și Câmpulung. Judele Brașovului prezent în municipiu, la celebrarea a 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacșu

Citește și Primărița Lasconi a anulat spectacolele de Zilele Câmpulungului

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită