Web Analytics
scris miercuri, 01.10.2014

Scrisoare deschisă, incendiară, a cms-şef Nicolae Baciu, adresată ministrului, mai-marilor Poliţiei Române şi societăţii civile

Cazul comisarului șef Nicolae Baciu, fostul șef al Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, nu și-a găsit rezolvarea nici după zece luni (în ciuda abuzurilor evidente împotriva lui!), acesta fiind în continuare la dispoziția șefilor din IPJ Argeș. Apropos, cms șef Baciu ne-a convins că are dreptate cu argumentul, de bun simț în opinia noastră, că dacă este vinovat să suporte rigorile legii, nu să fie demis și să rămână la dispoziție sau să iasă rușinos din poliție, pe ușa din spate, cerând pensionarea, așa cum i s-a propus. Chiar a zis: „dacă sunt vinovat de aceste fapte, care sunt penale, să mă duc la pușcărie. Dacă nu, să se ducă la pușcărie cei care comit abuzuri, făcându-mi viața un calvar”. Așadar, reamintim că până acum nu i s-a găsit nicio vină, ci dimpotrivă, chiar șeful poliției române, chestorul Petre Tobă a certificat că este nevinovat. Nicolae Baciu a fost mazilit în ianuarie anul acesta după ce „împuternicitul” la comanda Poliției argeșene, Petre Ionițescu, l-a destituit din funcție pe motiv că ar fi divulgat informații din categoria celor considerate clasificate, deși ulterior noul comandant, comisarul șef Ionel Ispir, prin adresă oficială, a recunoscut că nu a existat nici un incident de securitate.

Scrisoare deschisă, incendiară, a cms-şef Nicolae Baciu, adresată ministrului, mai-marilor Poliţiei Române şi societăţii civile

Cms-şef Baciu dovedeşte un curaj greu de regăsit în societatea românească

Considerând că nu există o umilință și o nedreptate mai mare pentru un ofițer al Poliției Române decât să i se pună pecetea trădării pe frunte în mod nedrept, comisarul șef Baciu se apără, inevitabil aducând acuzații grave la adresa comandanților din IPJ Argeș, cu un curaj pe care greu îl mai regăsim în societatea românească, mai ales într-un sistem atât de rigid și dur cum este cel al oamenilor în uniformă. În acest număr din Jurnalul de Argeș, vă prezentăm o scrisoare deschisă adresată ministrului de interne, mai marilor Poliției Române și societății civile, scrisoare care, trebuie să recunoaștem, am citit-o cu sufletul la gură atunci când am primit-o, ea conținând de la acuze fără precedent și dezvăluiri uluitoare despre ce se petrece în instituția care ar trebui să vegheze la siguranța noastră și până la detalii savuroase despre cine conduce cu adevărat IPJ Argeș (și anume nevestele și soacrele celor puși în funcție). Așadar, vă lăsăm pe  dumneavoastră să citiți acuzele comisarului șef Nicolae Baciu la adresa polițiștilor care acum conduc IPJ Argeș și care, cu o asiduitate demnă de o cauză dreaptă, continuă să caute sau să însceneze situații din care să rezulte o vinovăție cât de mică a acestuia. Chiar dacă pentru asta ar trebui să fie îndesați în interiorul ilegalității, comise imaginar, toți polițiștii de la serviciul Arme, condus în trecut de comisarul șef Baciu și demis abuziv, după toate documentele care au ieșit în public până acum. Iar dacă dl cms șef Petre Ionițescu ar fi avut o cât de mică probă care să justifice demiterea lui Baciu, ar fi arătat-o până acum, nu s-ar fi jucat cu focul riscând acuza de abuz în serviciu. Ba chiar culmea, actualul șef al serviciului Arme, cms șef Nedelescu, ar fi vrut ca demersurile ilegale împotriva chiar a polițiștilor de la acest serviciu să fie întocmite tot de aceștia. Abia când a înțeles că oamenii de la serviciul Arme nu pot fi convinși să se acuze singuri, comițând infracțiuni, a adus polițiști fără nicio expertiză în domeniu dar cu o mare „calitate”, fac ce le spune Nedelescu. Exagerând un pic, la comandă îi fac dosar penal lui Mircea cel Bătrân că este purtător de armă albă, acea sabie cu care îl amenință pe Bălcescu în Piața Primăriei. Ca o concluzie, dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs.   A.C.

***

Către,    
– M.A.I. – În atenţia domnului viceprim-ministru şi ministru GABRIEL OPREA
– I.G.P.R. – În atenţia domnului chestor PETRE TOBĂ
– SOCIETATEA CIVILĂ

Subsemnatul Baciu Nicolaie, domiciliat în municipiul Pitești  județul Argeș, ofițer de poliție judiciară în cadrul IPJ Argeș, tlf. 0720…, victimă a dosarului, de tip poliție politică, 0023036/2003 al MAI, a dosarului de tip poliție politică 00371090/2003, iar în prezent victimă a dosarului, de tip poliție politică al DIPI și SIPI Argeș, care a stat la baza dispoziției 2073 din 28.01.2014 a șefului IPJ Argeș și a altor acţiuni de abuz şi șantaj exercitate împotriva mea începând cu 28.01.2014, prin prezenta și în temeiul Legii 571/2004, vă aduc la cunoştință următoarele:
Urmare a faptului că nu am cedat acțiunilor de șantaj din ianuarie 2014, care au avut scopul de a mă determina să plec din poliție,  gruparea de tip mafiot din structurile MAI care a inițiat și ticluit dosarul de tip poliție politică ce a stat la baza dispoziţiei 2073 din 28.01.2014 a șefului IPJ Argeș, abuzând de funcții, a trecut de îndată la ticluirea altor dosare împotriva subsemnatului. (…) Gruparea de tip mafiot, care de peste 12 ani mă terorizează, își continuă acțiunile infracționale împotriva mea având girul tacit al domniilor voastre.
Astfel, începând cu 01.03.2014, împuterniciții pe funcții (…) din cadrul
IPJ Argeș, prin abuz de funcţii (…), au ticluit dosarul penal nr. 267/P/2014, care cuprinde peste cinci sute de file, prin care întregul efectiv al SAESP din IPJ Argeș a fost supus în mod abuziv cercetărilor, pentru fapte inventate. Prin Ordonanța din 03.09.2014 din dosarul numărul 267/P/2014, procurorul de caz a dispus clasarea, apreciind că faptele nu există. A fost o perioadă de mare umilință pentru mine și colegii mei, dar am avut înțelegerea și înțelepciunea de a crede că această grupare de tip mafiot nu va putea cuprinde întregul sistem judiciar, ceea ce s-a și întâmplat, gruparea mafiotă nu a reușit să corupă procurorii și se discută că au ieșit din birourile acestora foarte șifonați.
Personal sunt mândru de faptul că v-am dovedit încă odată, tuturora, că sunt un ofițer onest, cu onoare, cu demnitate, cu principii creștinești, etice și morale, și nu în ultimul rând cu o pregătire profesională prin care am demonstrat că am condus un colectiv model, bine pregătit și invidiat de impostorii care nu au nimic comun cu valorile M.A.I. în general și cu principiile de drept în special. Ceea ce mă deranjează este faptul că, la această dată tot colectivul SAESP din IPJ Argeș este hăituit și umilit de împuterniciții dumneavoastră (membrii grupării) și obligați să părăsească serviciul. Sunt revoltat să constat că după 01.03.2014, lucrătorii SAESP din IPJ Argeș au fost chemați nejustificat din concediile de odihnă, au fost obligați să anuleze dreptul de deținere, port și folosire de arme la sute de persoane, nevinovate și necercetate. Au fost obligați să deschidă și să înregistreze dosare penale, la sute de persoane, contrar prevederilor legale şi convingerilor lor. Au fost obligați să propună soluții impuse în aceste dosare, la comandă, soluții impuse de membrii grupării mafiote. Pentru că unii dintre lucrători au refuzat să propună soluții la comandă, s-a ajuns a li se retrage dosarele penale în care au fost delegați de procurori și să fie repartizate abuziv unor lucrători obedienți, fără avizul procurorilor. Au fost aduși la structura SAESP din IPJ Argeș lucrători obedienți de la alte structuri, care nu au nici un fel de experiență și cunoștințe pe linie de AESP,  care au propus soluțiile dorite de gruparea mafiotă, în dosarele retrase de la lucrătorii specializați din structura SAESP Argeș. Șeful IPJ Argeș, deși spune că nu este de acord cu ceea ce se întamplă, nu are nici un fel de reacție și nu se poate impune în fața acestei grupări care este foarte bine susținută.

IPJ Argeș este condus din umbră de nevestele și soacrele comandanților

Toate aceste abuzuri se pot verifica prin audierea lucrătorilor SAESP Argeș, care mi-au descris, cu lacrimi în ochi, cum au fost umiliți și forțați să execute dispoziții contrare prevederilor Codului de Procedură Penală, Ordinului comun nr. 56/2014 al MAI, Ordinului nr. 12/C/2014 al Procurorului general, și că inspectorul șef a ajuns să se „ia cu mâinile de cap”, dând de înțeles că nu are nici o posibilitate să îi ajute. Aceste acte de abuz fac dovada faptului că gruparea mafiotă despre ale cărei acțiuni infracționale vă sesizez de peste 12 ani nu mai are nici un fel de limită, strivește pe oricine încearcă să i se opună.
Mimarea acțiunilor dvs. de control și constatarea inexistenței faptelor nu face altceva decât să pună în legalitate acțiunile infracționale ale grupării mafiote, să umilească și descurajeze pe oricine încearcă să i se opună.Personal în fiecare zi mă gândesc cam ce ar putea sa se mai întâmple în IPJ Argeș pentru ca cineva să aibă ochi și urechi, să vadă și să audă freamătul, geamătul și umilința polițiștilor onești, care este de văzut și de auzit și de pe Marte. Personal consider că este inadmisibil să tolerați promovarea și împuternicirea unor asemenea personaje în funcții de comandă și ulterior aceștia să aibă un comportament care să satisfacă cercurile de interese care i-au susținut și promovat, iar pentru ei singura mândrie să fie comandanți este faptul că toată lumea mondenă din Pitești trebuie să se adreseze soțiilor și soacrelor lor, la coafor, cu „sărut-mâna doamna comandant”, poftiți, vă așteptam, iar acestea să înceapă show-ul despre cine și ce se mai întâmplă prin comunitate (foarte bine informate) și cât de supuși și ascultători sunt ginerii lor acasă și ce zbiri sunt la serviciu. Ne-am săturat să auzim zilnic „băi, vorba lu’ soacră-mea, băi, vorba lu’ nevastă-mea”, băi…!?.
Ne-am săturat de asemenea specimene umane, pe ai căror subordonați îi cunosc mai bine soțiile și soacrele decât ei, și care să ne conducă prin împuternicire ani de zile, nu personal, ci prin intermediari. Vă solicit să nu mai girați sau să vă deziceți, public, de această grupare de tip mafiot, care pe zi ce trece devine tot mai vizibilă și tot mai penibilă în spațiul public argeșean.Și, totuși, ei sunt cei care împart dreptatea în acest spațiu. Dumnezeule Mare şi Sfânt, cu ce Ți-au greșit argeșenii?.
Vă solicit să interveniți în regim de urgență și să verificați aspectele semnalate și poate va veni și ziua dreptăți în M.A.I., care în opinia mea ar trebui să înceapă imediat și chiar de la ușile cabinetelor domniilor voastre.
Cu deosebită stimă,
Nicolae BACIU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...