Web Analytics

articol scris duminică, 16 august 2026

Scandalul Tănăsescu-Bolojan ajunge oficial la Senat: Biroul Permanent, convocat pentru „clarificarea situației”

Biroul Permanent al Senatului se va reuni luni, 17 august, de la ora 14.00, pentru „clarificarea situației” privind întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și premierul demis Ilie Bolojan, potrivit unui anunț transmis duminică senatorilor. Reuniunea conducerii Senatului are loc pe fondul scandalului declanșat după dezvăluirea întâlnirii neanunțate public, desfășurată chiar în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Cu numai trei ore înaintea ședinței Biroului Permanent, CCRare programată reuniunea în care urmează să analizeze Legea integrității și alte acte normative importante pentru PNRR.

Citește și: ANM anunță temperaturi peste normal până în septembrie. Unde va ploua cel mai puțin

Senatul a anunțat că luni, la ora 14.00, va avea loc o ședință a Biroului Permanent având ca obiect clarificarea situației create de întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan.

Nu au fost precizate deocamdată măsurile concrete care vor fi discutate și nici dacă la reuniune vor fi solicitate explicații din partea președintelui Senatului, Mircea Abrudean, în al cărui birou a avut loc întrevederea.

Potrivit Regulamentului Senatului, Biroul Permanent poate invita la lucrările sale lideri ai grupurilor parlamentare, președinți de comisii sau alte persoane atunci când consideră necesar și poate transmite comisiilor permanente diferite probleme spre analiză.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Soția arbitrului Gheorghe Moldovan, mărturii despre tragedie: „Am încercat până în ultima secundă să-i salvez viața”

Irina Moldovan, soția arbitrului Gheorghe Moldovan, a făcut primele declarații după tragedia în care acesta și-a pierdut viața. Femeia susține […] Citește!

Mai mulți parlamentari PSD au semnat demersul AUR pentru demiterea lui Nicușor Dan

Nominalizarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier a provocat nemulțumiri în PSD. Liderul partidului, Sorin Grindeanu, îl acuză pe […] Citește!

Un TIR a intrat într-o benzinărie de pe Valea Oltului și a distrus o pompă de carburant. Zona, evacuată pe o rază de 200 de metri

Un TIR a ajuns, marți, într-o benzinărie de pe Valea Oltului, în localitatea Călimănești, județul Vâlcea. Camionul a lovit și […] Citește!

Euro urcă la un nou record după desemnarea lui Luca Niculescu. Cursul BNR: 5,3527 lei

Euro a atins un nou record. Cursul BNR a urcat la 5,3527 lei, în prima ședință de după desemnarea lui […] Citește!

uzinadaciasector

Uzina Vehicule Dacia își întrerupe activitatea două zile

La uzina Automobile Dacia din Mioveni producția va fi oprită pentru două zile în această lună. Conform unui document semnat […] Citește!

Platforma TollRO funcționează! Ce se întâmplă cu sumele virate în conturile CNAIR

CNAIR informează că incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează […] Citește!

Accident în Argeș, la Costești. O mașină a ajuns în decor

Un alt eveniment rutier a avut loc în după amiaza zilei de marți, 6 octombrie, în Argeș. Este vorba despre […] Citește!

A închiriat o mașină și nu a mai restituit-o. Tânăr de 18 ani reținut

În ziua de 02 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciul Investigații Criminale, au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub […] Citește!

România, promovată cu un tramvai, timp de patru săptămâni, în Spania

De la începutul acestei săptămâni și până pe 1 noiembrie, un tramvai colantat integral cu imagini din România circulă pe […] Citește!

Autostrada Sibiu – Pitești. Stadiul lucrărilor pe Lotul 3 (Cornetu – Tigveni) se apropie de 19%

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunţă că stadiul fizic al lucrărilor pe […] Citește!

Pitești. Amendat pentru comportament obscen pe stradă!

Marți, 6 octombrie, în jurul orei 12:30, în timpul monitorizării sistemului de supraveghere video a municipiului Pitești, polițiștii locali au […] Citește!

Cristela Georgescu, după audierea de la DIICOT: „Călin a fost ridicat și încătușat în fața copiilor”

Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, arestat preventiv într-un dosar de înșelăciune, a declarat, după ieșirea de la DIICOT, că […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

dan-andronic-editorial

Nicușor Dan s-a fotografiat cu un Donald Trump din carton. De ce cred românii în teoriile conspirației

Din ediția tipărită

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!