Web Analytics
scris marți, 23.07.2024

Scandal la Facultatea de Arhitectură Bucureşti, după ce notele de la admitere ar fi fost schimbate între ele

Contestaţii rezolvate cu poliţia pe holuri, la examenul de admitere pentru Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. Viitori studenţi şi părinţii lor au venit să ceară lămuriri de la conducerea facultăţii după ce o eroare tehnică ar fi schimbat rezultatele lucrărilor.

Scandal la Facultatea de Arhitectură Bucureşti, după ce notele de la admitere ar fi fost schimbate între ele

Examenul de admitere la Universitatea de Arhitectură a avut loc săptămâna trecută, joi. Duminică au fost afişate rezultatele, atunci au început şi nemulţumirile. Candidaţii, dar şi părinţii au văzut nepotriviri între numele candidatului şi nota pe care acesta o obţinuse, cel puţin asta a rezultat din câte se corectaseră ei cu alţi meditatori sau profesori.

Explicaţia conducerii Facultăţii de Arhitectură

Au făcut reclamaţii în continuare, iar rectorul a decis reverificarea acestei proceduri. Se pare că nu e vorba de greşeli ale metodologiei sau ale evaluării, ci din contră, este vorba despre o eroare informatică. Unele note şi coduri au fost dublate şi asa s-au declarat practic pe listă toate notele pentru toţi candidaţii. Aşa se face că astăzi s-au trezit unii dintre candidaţii care erau admişi ca fiind respinşi şi invers. Părinţii reclamă toate aceste lucruri, au încercat să intre la conferinţa de presă şi să vorbească cu lectorul. Paznicii şi poliţia a interzis accesul în sala de conferinţă, dar spun părinţii că nu se vor lăsa, că de fapt este o eroare şi o greşeală în evaluare şi în niciun caz din punct de vedere informatic.

Citește și: Directorul Casei Studentului din Pitești, reținut pentru viol asupra unei minore

Mai mult decât atât, au fost depuse sute de contestaţii încă de duminică şi spune rectorul universităţii că în 33 de ani nicio contestaţie nu modifică notele finale. Nu se fac diferenţe între notele iniţiale şi notele finale , aceasta fiind metodologia universităţii şi până la urmă candidaţii ştiau aceste reguli cu 6 luni înainte de înscriere.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Se închide Transalpina

"Începând de luni, 11.11.2024, având în vedere condițiile meteo nefavorabile, se închide...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită