Web Analytics

Scandal între cadre didactice, chiar la poarta Universităţii Piteşti

de | 5.02.2014 22:26 | Actualitate

O profesoară de engleză susţine că a fost şicanată în trafic, chiar la poarta corpului Universităţii Piteşti de pe strada Gheorghe Doja, de oamenii care se ocupau de deszăpezirea zonei, coordonaţi de Nicolae Brânzea, preşedintele Senatului Universităţii Piteşti. Profesoara, fostă absolventă a Universității din Pitești, susţine că le-a atras atenţia muncitorilor să îşi facă treaba cum trebuie, fapt care a degenerat într-un adevărat conflict. De cealaltă parte, preotul Nicolae Brânzea spune că nu a fost de faţă la incident şi că profesoara a blocat accesul unui utilaj de deszăpezire, parcând maşina într-un loc nepermis.

„Ce eşti? Femeie? Tu te-ai uitat de dimineaţă în oglindă?”, i-ar fi spus profesoarei unul din muncitori

Joi 30 ianuarie, Monica Mihăescu (foto), o tânără profesoară de engleză de la Şcoala Bascov, se îndrepta la volanul maşinii sale, spre sediul Universităţii Piteşti din strada Gheorghe Doja. La poarta Universităţii, i-a apărut în faţă un grup de muncitori care se ocupau cu deszăpezirea aleilor. „Zăpada era până la glezne în faţa porţii Universităţii. Ei erau cu o lamă, dar aruncau cu nisip în urmă. Nicolae Brânzea şi un alt angajat stăteau cu mâinile în buzunare şi priveau. Le-am atras atenţia că au o lamă, să o pună în funcţiune, să nu mai arunce cu nisip. S-au simţit jigniţi”, povesteşte profesoara, susţinând că unul din oameni a şicanat-o. „Cel care stătea cu mâinile în buzunare lângă Nicolae Brânzea mi-a spus: «Eşti isterică! Stai acasă, dacă nu ştii să conduci!» I-am cerut să mă respecte fiindcă sunt femeie, la care individul a continuat pe acelaşi ton: «Ce eşti? Femeie? Tu te-ai uitat de dimineaţă în oglindă?» M-a deranjat foarte tare felul cum a vorbit acel aghiotant al lui Nicolae Brânzea. Nu ştiu cine era respectivul, probabil că era şoferul domnului Brânzea. Era un tip tânăr, chiar mai mic ca mine. Dacă ar fi fost mai aproape de mine, cred că m-ar fi luat şi la bătaie”, a mai adăugat Monica Mihăescu.

Profesoara şicanată: „Universitate de milioane şi ei nu sunt în stare să dea 20 de metri cu lama!”

Tânăra profesoară mai spune că a deranjat-o şi faptul că preotul Nicolae Brânzea nu a încercat să aplaneze conflictul, ci a continuat să o privească nepăsător. „Au pretenţia de mari universitari, dar nu ştiu să vorbească! Le-am atras atenţia să-şi facă treaba cum trebuie şi de aici a pornit un întreg scandal. Iar Nicolae Brânzea nu a zis nimic, stătea cu mâinile în buzunar şi privea. Nu s-a coborât de la înălţimea sa! Universitate de milioane şi ei nu sunt în stare să dea 20 de metri cu lama! Aveau o lamă, dar n-o foloseau, dădeau cu nisip! Am absolvit şi eu această Universitate şi ştiu cum e. Nu există un petic de hârtie pe care să-l elibereze fără bani, iar studenţii stau în frig. Nu sunt bani nici de săpun sau de hârtie igienică. Nu sunt bani pentru nimic, iar profesorii vin cu coli de acasă pentru a-şi desfăşura activitatea”, a mai adăugat femeia. Monica Mihăescu mai spune că martori la incredibila scenă au fost mai mulţi angajaţi ai Universităţii.

Nicolae Brânzea: „Doamna respectivă a fost foarte obraznică”

De cealaltă parte, preşedintele Senatului Universităţii, Nicolae Brânzea, nu a negat producerea incidentului de joi dimineaţă, dar spune că profesoara a parcat maşina într-un loc nepermis, blocând accesul unui utilaj ADP în zona în care se făcea deszăpezirea. „Doamna respectivă a blocat posibilitatea utilajului ADP, un tractor cu lamă, de a întoarce. Şi-a parcat maşina unde scria «Parcare oprită», ea neavând nicio obligaţie de a intra în unitate”. Preotul Brânzea susţine că nu a fost de faţă la incident, cunoscând povestea din relatările angajaţilor Universităţii. „Eu nu particip la astfel de circuri. Eram în facultate şi pe urmă mi s-a relatat ce s-a întâmplat. Am înţeles că doamna respectivă a fost foarte obraznică. Nu ştiam că e profesoară. Chiar aş vrea să ştiu cine e cucoana, ca să-i fac o reclamaţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş”, ne-a mai spus Nicolae Brânzea.
Iustina HARCO-BURCEA

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii