Web Analytics

SC Apă Canal 2000 SA continuă investiţiile pentru modernizarea staţiilor de pompare a apei

de | 9.12.2021 19:58 | Actualitate

Societatea Apă Canal 2000 pune un accest deosebit pe modernizarea şi reabilitarea obiectivelor care asigură alimentarea cu apă a localităţilor din aria sa de operare.

Aşa cum am anunţat în urmă cu o lună, în anul 2021 societatea a executat din surse proprii de finanţare lucrări de modernizare a staţiilor de pompare a apei potabile, care au constat în achiziţionarea şi montarea de rezervoare de înmagazinare apă în comunele Albota, Mărăcineni, Lunca Corbului, Bascov, Poiana Lacului şi satul Pârvu Roşu – Costeşti.

Lucrările de modernizare a staţiilor de pompare au continuat cu montarea de instalaţii de deferizare demanganizare cu ajutorul cărora se elimină nisipul şi alte materii din apa brută, proces urmat de filtrare pentru eliminarea simultană a fierului şi managanului, parametri caracteristici surselor de apă subterane.

Citește și Întâlnire între reprezentanții CNAIR și autoritățile publice județene și locale

Investiţiile s-au realizat în comuna Albota – satele Cerbu, Mareş, Frăteşti şi în comuna Merişani, astfel încât calitatea apei tratate să îndeplinească cerinţele stabilite de Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile republicată şi modificată, după cum urmează:

1. Instalaţie deferizare demanganizare sistem alimentare cu apă Cerbu, comuna Albota;

2. Instalaţie deferizare demanganizare sistem alimentare cu apă Frăteşti, comuna Albota;

3. Instalaţie deferizare demanganizare sistem alimentare cu apă Mareş, comuna Albota;

4. Instalaţie deferizare demanganizare şi eliberare amoniu sistem alimentare cu apă Merişani.

Societatea Apă Canal 2000 SA va continua să întreprindă şi alte măsuri pentru asigurarea conformă a serviciilor, fiind preocupată permanent de furnizarea unor servicii de calitate şi de îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii săi.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii