Web Analytics
scris luni, 20.09.2021

Șase victorii și o remiză pentru juniorii alb-violeți!

Week-end-ul trecut s-a disputat a cincea etapă din Liga Elitelor Under 16, a treia rundă din Campionatele Naționale Under 17 și 19, dar și jocurile din a doua etapă din Campionatului Juniori Elită-U 15 „B” și Campionatului Elită U 15 „C ”

Șase victorii și o remiză pentru juniorii alb-violeți!

 

La cele trei competiții organizate de FRF, precum și la cele două organizate de AJF Argeș, clubul alb-violet a fost reprezentat de grupele pregătite de Cătălin Oprea, Daniel Ghiță, Robert Enache, tandemul Augustin Eduard – Paul Ciobanu și Georgian Șerban.

 

Juniorii alb-violeți au avut evoluții foarte bune și au înregistrat șase victorii și o remiză. În Liga Elitelor U16, echipa pregătită de Cătălin Oprea a câștigat, cu 8-0, confruntarea de pe propriul teren, cu CS Mioveni. În urma acestui rezultat, FC Argeș U16 a urcat pe locul 5 al clasamentului, cu cele 9 puncte, adunate în cinci etape. Următorul joc al piteștenilor este programat duminică, 26 septembrie, de la ora 10.00, în deplasare, cu LPS Viitorul Pitești, liderul seriei a treia, formație care a acumulat 13 puncte, în primele cinci runde.

 

Citește ș Întreruperea furnizării energiei electrice pentru lucrări programate în Pitești

 

Au făcut scor cu sibienii!

 

În Campionatul Național Under 17, FC Argeș a înregistrat a treia victorie din tot atâtea partide disputate. Echipa antrenată de Daniel Nicolae Ghiță a învins cu 17-0, în disputa de pe propriul teren, cu FC Hermannstadt. Cinci dintre golurile alb-violeților au fost marcate de Gino Oprescu, jucător care a punctat și în derby-ul județean din Liga a III-a, cu CS Real Bradu, partidă câștigată cu 2-0 de FC Argeș II.

 

Tot în a treia rundă, dar a Campionatului Național Under 19, FC Argeș s-a impus cu 4-0, în confruntarea de pe propriul teren cu FC Hermannstadt. Golurile alb-violeților au fost reușite de Ciuciulete (2), Mitoi și Crivăț, fotbaliști care au evoluat și în meciul de la Liga a III-a, cu Real Bradu. În urma acestor rezultate, FC Argeș U 17 ocupă locul 2 în clasamentul seriei, cu 9 puncte, la egalitate cu liderul LPS Viitorul Pitești, iar FC Argeș U19 a ajuns la 7 puncte acumulate. În următoarea etapă a celor două competiții, ”vulturașii” vor întâlni miercuri, de la orele 12.00 și 14.00, în deplasare, pe CS Olimpic Râmnicu-Vâlcea.

 

Prestații bune și la Under 15

 

În cea de-a doua etapă a Campionatul de Juniori Elită-U 15 „B”, FC Argeș a învins cu 6-0, în deplasare, pe FC Pitești. Tot în runda a doua, dar a Campionatului Elită U 15 C, FC Argeș a remizat, 1-1, în deplasarea de la Deportivo Mălureni. În următoarea rundă din Campionatul de Juniori Elită-U 15 „B”, formația pregătită de Augustin Eduard și Paul Ciobanu va întâlni sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 16:30, pe propriul teren, pe A C S Unirea Bascov. În runda cu numărul 3 a Campionatului Elită U 15 C, echipa pregătită de antrenorul Georgian Șerban va întâlni sâmbătă, 25 Septembrie, de la ora 16.30, pe propriul teren, pe ACS Dacia Ștefănești.

 

Citește și Pitești: La 72 de ani nu a respectat măsura carantinării și a fost amendat cu 2.000 lei

 

Rezultatele juniorilor alb-violeți:

Liga Elitelor U16

FC Argeș – CS Mioveni 8-0

Campionatul Național Under 17

FC Argeș – FC Hermannstadt 17-0

Campionatul Național Under 19

FC Argeș – FC Hermannstadt 4-0

Campionatul de Juniori, Elită-U 15 „B”

FC Pitești 2008 – FC Argeș 0-6

Campionatul de Juniori, Elită-U 15 ”C”

Deportivo Mălureni – FC Argeș 1-1

Liga 3 – Seria 4

Real Bradu – FC Argeș II 0-2.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...