Șase state membre ale Uniunii Europene cer Bruxellesului să analizeze introducerea unei taxe asupra profiturilor excepționale obținute de companiile petroliere pe fondul crizei din Orientul Mijlociu.
Miniștrii de Finanțe din Germania, Italia, Austria, Polonia și Portugalia, alături de ministrul Economiei din Spania, au transmis o scrisoare comună omologului lor irlandez. Aceștia solicită ca subiectul să fie discutat la următoarea reuniune a miniștrilor de Finanțe ai UE, programată luna viitoare la Dublin.
Semnatarii susțin că profiturile și marjele companiilor petroliere au crescut într-un ritm mai rapid decât prețul țițeiului, într-un moment în care consumatorii suportă costuri tot mai mari.
Cele șase state vor ca oficialii europeni să discute posibilitatea unei noi taxe pe profiturile excepționale, pornind de la experiența măsurilor adoptate în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Germania susține că profiturile generate în mod excepțional de actuala criză ar trebui să se întoarcă la consumatori. Ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, a avertizat în mai multe rânduri că firmele din sectorul energetic nu ar trebui să profite de pe urma dificultăților suportate de populație.
O parte dintre statele semnatare au cerut deja, la începutul acestui an, o astfel de măsură.
Creșterea profiturilor companiilor energetice s-a accentuat după izbucnirea conflictului dintre Statele Unite, Israel și Iran în februarie. Reducerea traficului prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre principalele rute pentru transportul energiei, a amplificat presiunile asupra pieței.
Până în prezent, însă, Uniunea Europeană nu a anunțat că pregătește oficial introducerea unei taxe comune asupra profiturilor companiilor petroliere.



























0 Comentarii