Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a semnat în luna aprilie a acestui an odinul 731/29 aprilie 2026 prin care a inclus două sporuri de câte 25% în salariul de bază al managerilor economici de la parchetele Curţilor de Apel, parchetele Tribunalelor şi parchetul Înaltei Curţi, potrivit unor documente consultate de G4Media.

Majorarea salarială operează de la data de 12 aprilie 2026. Managerii economici ajung astfel la salarii de bază de peste 25.000 de lei pe lună.
Impactul bugetar ca urmare a acestui ordin este de 66.000 lei/brut lunar”, a arătat Biroul de presă al Parchetului general într-un răspuns la solicitarea G4Media.



0 Comentarii