Sanda Movilă, o mare scriitoare născută la Albota

Sanda Movilă, pe numele său real Maria Ionescu, s-a născut la 7 ianuarie 1900, conform certificatului din Registrul Stării Civile de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Argeș, în satul Cerbu, comuna Albota, din județul Argeș, tatăl său fiind Ion Ionescu, cârciumar, iar mama, Maria Ionescu, menajeră. Opt ani (1911-1919) a fost elevă la un liceu-internat din Pitești („Economic”), apoi studentă la Litere, în București.

A debutat cu un poem antirăzboinic, anti-Primului Război Mondial, la 8 octombrie în „Universul” (1916). Versurile sale au atras atenția criticului literar E. Lovinescu, care a cooptat-o în 1921 în cenaclul literar „Sburătorul”. Sanda Movilă era prezentă la întâlnirile săptămânale ale „Sburătorului” începând din anul 1922, când era studentă la Facultatea de Litere și colabora deja, inițial cu versuri, apoi și cu mici articole, la câteva publicații ca „Revista studențească”, „Spre ziuă”, „Curierul artelor” , „Flamura” din Craiova.
Câțiva dintre cei care au cunoscut-o pe Sanda Movilă îndeaproape își amintesc de o ființă plăpândă, nu tocmai frumoasă, exagerat de modestă, strecurându-se printre oameni cu dorința de a ieși cât mai puțin în evidență. Umbră fidelă a soțului, scriitorul Felix Aderca, pe care l-a cunoscut la cenaclu, Sanda Movilă a participat constant la întrunirile sburătoriste câtă vreme Aderca era în foarte bune relații cu Lovinescu.

Criticul literar E. Lovinescu a portretizat-o elocvent în articolul „Portrete cu fața întoarsă…”, publicat la 8 februarie 1937 în „Adevărul”: „Pe Sanda Movilă, rămasă tot Sanda Movilă (deşi e demult d-na F. Aderca), am cunoscut-o din începuturile Sburătorului, sub forma unei tinere studente venită cu un caiet de poezii iscălite cu pseudonimul Pieretta Delmonte («Delmonte a fost primul și ultimul meu pseudonim, sub care, ca elevă de clasa a IlI-a al gimnaziului din Fălticeni, am colaborat la Lumea Nouă, ziarul socialist al lui Ion Nădejde»”, – va recunoaște peste ani autoarea. Tânăra scriitoare mă continua, astfel, după un pătrar de veac! O fetişcană de o şchioapă, cu un bogat păr de un roş venețian, cu glas alintat de copil răsfăţat. Poeziile preţuiau mai mult decât pseudonimul: poezii cu evantaiuri japoneze, cu prinţese extrem orientale, nostalgic îndrăgostite de prinţi nordici; totul graţios şi decorativ, acuarelă pe sidef, lucrătură în gherghef.”

În căutarea altui pseudonim, s-a oprit la Sanda Movilă, şi, după pilda veche, Movilă – pentru că era mică, nu munte, nu deal, ci o movilă.
Sanda Movilă a publicat poezie și proză în numeroase reviste – „Vremea” „Adevărul literar și artistic”, „Viața românească”, „Lumea copiilor”, „Curierul artelor”, „Timpul” ș.a.
Datorită ei, scriitorul Felix Aderca, soțul său, o vedetă a acelor ani, a venit la Pitești și Albota de nenumărate ori.
Volumul său de debut, cu versurile reunite sub titlul „Crinii Roşii” a apărut în 1925, ulterior romanele „Desfigurații” (1935) și „Nălucile” (1945) și mai târziu, după instalarea regimului comunist, a publicat „Călătorii” (1946), „Fruct nou” (1948), „Versuri” (1966) și romanele „Marele ospăț” (1947), „Pe văile Argeșului” (1950), „Viața în oglinzi” (1970). A decedat la 13 septembrie 1970, anul marii mărturisiri (cu cenzura de rigoare).
Să îi recitim „Viața în oglinzi”. O retrospectivă comparabilă cu cea a lui Marin Preda, cel din „Imposibila întoarcere” (ca idee, nu ca stil). Aflăm multe despre ea, Sanda Movilă, dar și de anturajul de la „Sburătorul”. Dar aflăm și multe lucruri despre Pitești (Strada Mare, Trivalea etc.). Dacă îi (re)citim (și nimeni nu a făcut-o până azi!!!) „Pe văile Argeșului”, aflăm multe lucruri interesante despre tradițiile argeșene.

Un denunţ meschin

Dar când să o lăudăm pentru ce a făcut pentru Pitești și Argeș, aflăm un aspect trist. În 1946, în urma unui denunț meschin, Sanda Movilă a provocat închiderea renumitului cenaclu Sburătorul. Oare a influențat-o soțul ei, Felix Aderca, cel care nu doar a ajutat-o în carieră? E o întrebare, el a dus-o bine cu comuniștii.
În memoriile sale, Monica Lovinescu, în „La apa Vavilonului”, cea care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist, scria: „Fuseserăm «turnați» la celula de partid a scriitorilor (Sorana Gurian știa și numele turnătoarei: Sanda Movilă, scriitoare azi uitată pe drept, era soția lui Aderca, el, fără pată). Nu era decât un pretext sau picătura de apă. Cenaclul deranja prin orientarea estetică acum când la comuniști pregăteau deja marile și neștiutele încă de către noi liturghii ale realismului socialist”.

De mai mulți ani, Școala gimnazială din Albota poartă numele de „Sanda Movilă”. Contează reușitele, nu compromisurile. Ca și Școala din Bascov, „Virgil Calotescu”, regizorul multor filme comuniste. Ca și Școala nr. 15 „Adrian Păunescu”, poetul fiind considerat un mare comunist, nu doar un mare poet. Ca și Școala „Vladimir Streinu” din Teiu, autorul fiind vinovat de mai multe note informative. Sau, pe partea cealaltă, tot interzisă de legile de azi, Școala „Petre Țuțea” din Boteni, mare legionar, sau Școala „Mircea Eliade” din Pitești.

Citește și Un celebru tenor cântă alături de orchestra Filarmonicii Piteşti

Citește și Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor într-un film de comedie