La începutul săptămânii trecute, alpinistul piteştean Teo Vlad a plecat într-o expediţie de cucerire a Everestului, cel mai înalt vârf de pe glob. Dacă va reuşi, aşa cum ne dorim cu toţii, Teo Vlad va deveni cel de-al doilea argeşean care îşi va trece în palmares această performanţă supremă în alpinism, după Marius Gane în 2003.

Teo va urca pe traseul de pe creasta nord-estică

Expediţia, care este un proiect al Asociaţiei Române pentru Alpinism şi Explorare, se numeşte „Everest 2015 Expedition” şi are în componenţă trei români: Teo Vlad din Piteşti, Zsolt Torok din Arad şi Iustin Ionescu din Bucureşti. Vârful Everest se află în munţii Himalaya şi, cu altitudinea sa de 8.848 de metri, este cel mai înalt loc în care te poţi afla pe planeta noastră. Pentru atingerea Everestului există două trasee principale. Traseul de sud-est dinspre Nepal, cel mai des folosit de către alpinişti pentru atingerea vârfului, şi traseul de nord-est dinspre Tibet (China). Există, desigur, şi alte trasee, dar care sunt mai puţin utilizate. Traseul pe care va urca Teo Vlad este cel de pe creasta nord-estică, al doilea ca popularitate în rândul alpiniştilor, dar o rută care necesită mai multă tehnică. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi alpinişti români, ei vor urca pe ruta sudică. Teo Vlad practică alpinismul de aproape 15 ani, timp în care a lucrat la Salvamont Argeş între 2004 – 2008 şi a escaladat mai multe vârfuri la altitudini foarte mari, între care Nanga Parbat (8.125m), care este considerat de către alpinişti mai greu de atins decât Everestul. Mai ales că echipa de alpinişti români care a cucerit Nanga Parbat în iunie 2013 şi din care a făcut parte şi Teo Vlad a ales pentru ascensiune versantul Rupal, cel mai înalt perete montan din lume, cu 4.600 de metri diferenţă de nivel.  

Atingerea Everestului, programată pentru sfârşitul lui mai

Revenind la „Everest 2015 Expedition”, aventura lui Teo Vlad a început pe 7 aprilie când, după o escală şi o vizită scurtă la Istanbul, a aterizat la Kathmandu, capitala Nepalului. Aici au urmat două zile pentru formalităţi şi pregătiri, după care Teo s-a deplasat la Zhangmu, oraş aflat la 2.300 de metri altitudine, în China, pe graniţa cu Nepalul. Apoi, alpinistul argeşean a mers la Nyalam, pentru a petrece o zi de aclimatizare, unde a nins mult şi a fost nevoit să schimbe hotelul cu unul cu apă curentă. De acolo, a ajuns la Tingri, un oraş situat la 4.348 de metri deasupra nivelului mării şi la doar aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Everest. La Tingri, Teo Vlad a făcut o zi de pauză pentru aclimatizare, urmând să ajungă în jurul zilei de 15 aprilie, în Tabăra de Bază Chineză. Tot acest traseu a fost realizat cu ajutorul maşinilor 4×4, de aici înainte urmând să aibă loc adevărata ascensiune către vârf. De menţionat că Teo Vlad s-a alăturat, până în tabăra de bază, unui grup internaţional alcătuit de către cei de la agenţia de turism nepaleză Snowy Horizon Treks and Expedition, din care mai fac parte trei englezi, un ucrainian și un mongol, iar pe porţiunea finală a ascensiunii va fi însoţit de un şerpaş care îl va ajuta la căratul echipamentului. Programul – pe zile – stabilit pentru această expediţie, arată astfel: 18 aprilie – Middle Base Camp, 19 aprilie – Advanced Base Camp, 20 aprilie-29 mai – perioada pentru ascensiuni, 30 mai – Tabăra de Bază Chineză, 31 mai – Tingri, 1 iunie – Zhangmu, 2 iunie – Kathmandu şi 5 iunie – plecarea spre casă, dar pe un munte de o asemenea altitudine lucrurile depind de mai mulţi factori, cum ar fi capacitatea de adaptare a alpinistului, dar mai ales de vreme. Amănuntele despre programul lui Teo ne-au fost oferite de Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, cu care am luat legătura pe marginea acestui subiect şi care ne-a explicat că ascensiunea Everestului este grea şi de durată. „Ei mizează pe faptul că se întorc undeva pe la jumătatea lunii iunie. Durează mult aclimatizarea. Marius Gane îmi povestea că pentru 5-6 zile de urcuş, trebuie să stai 30 de zile în cort, ba că e vremea proastă, ba că trebuie să te aclimatizezi. De asemenea, trebuie să-ţi planifici foarte bine ultima parte a ascensiunii, pentru că la peste 7.000 de metri nu trebuie să stai mai mult de 48 de ore. Acolo este ceea ce poartă numele de «Zona morţii» şi unde organismul nu se mai adaptează cu altitudinea, pentru că nu se mai produc globule roşii. Este foarte greu”, ne-a declarat Ion Sănduloiu.  
Ionuţ BURCEA