Web Analytics

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul dintre CS Mioveni și FCSB

de | 16.02.2022 18:32 | Actualitate, Sport

S-au pus în vânzare biletele, pentru meciul de sâmbătă dintre CS Mioveni și FCSB. Partida va începe la ora 19,55 și contează pentru etapa a 27-a a Ligii I.

Pentru acest joc, clubul din Mioveni a pus în vânzare bilete, care costă 20 lei – intrarea generală. Acestea se găsesc în două locații. Începând de astăzi pot fi achiziționate de la sediul clubului, până vineri, la ora 16:00. În schimb la stadion, biletele care s-au pus astăzi în vânzare, pot fi cumpărate mâine, vineri, dar și sâmbătă, până la ora începerii partidei.

Citește și Program infernal pentru FC Argeș în următoarele etape. Deplasare la Farul și meci acasă cu Voluntari

Înainte de jocul cu FCSB, CS Mioveni ocupă locul 12 în clasament cu 27 de puncte. În schimb, FCSB este pe poziția a doua a clasamentului Ligii I, cu 58 de puncte. Obiectivele celor două echipe sunt diferite. Oaspeții se bat la titlu, în play-off, în timp ce echipa galben-verde își dorește menținerea în Liga I.

Înainte de acest meci, jucătorii și banca tehnică a echipei argeșene fac un apel către suporterii galben-verzi: ”Haideți la meci! Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră din tribune. Împreună suntem mai puternici. Vrem să facem un joc bun și avem nevoie de susținerea dvs. La final vrem să ne bucurăm împreună de un rezultat cât mai bun”.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Toți steliști la meci, băieți au nevoie de noi

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *