L-a prins pe Carol al II-lea, l-a cunoscut pe mareșalul Antonescu atunci când acesta a fost în vizită la el la școală, s-a întâlnit cu Regele Mihai și a trăit din plin evenimentele anilor 50.
A dat admitere la Facultatea de Drept a Universității din București, unde la o concurență de 32 de candidați pe un loc, a luat printre primii și la absolvire a primit o repartiție la alegere, judecător la Curtea de Argeș sau Câmpulung Muscel. I-a plăcut orășelul de pe malul Argeșului, unde a rămas toată viața, și unde-și va petrece și somnul cel de veci.
Anul 1989, l-a prins pe magistratul Constantin Crișu ca președinte al Judecătoriei Curtea de Argeș.
A tipărit 146 de lucrări, juridice sau de literatură – dintre acestea din urmă amintesc cele două volume scrise împreună cu mama mea, Dr. Elena Crișu, ”Croaziera vieții noastre, 101 zile în jurul lumii. Note de călătorie” (2014) și ”Cronica unor amintiri” (memorii, 2021).
0 Comentarii