Web Analytics
scris miercuri, 19.07.2023

S-a încheiat tabăra de creație – pictură religioasă de la Mănăstirea Robaia

S-a încheiat tabăra de creație – pictură religioasă de la Mănăstirea Robaia

La mănăstirea Robaia s-a desfășurat ediția a VIII-a a taberei de creație – pictură religioasă ”Sfântul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravul”.


În cadrul acesteia au participat un număr de 10 elevi din mai multe școli îndrumați de cadrele didactice, Maria-Alexandra Chiriță și Geanina Copae de la Școala Gimnaziala Nr. 1 Valea Iasului.


Ca întotdeauna, gazdă primitoare a fost maica stareță, Siluana împreună cu celelalte maici.


Pe parcursul zilei copiii au desfășurat numeroase activități care le-au stârnit interesul. Dintre acestea enumerăm: pictură, desen, muzică, lectură, dar și drumeție la Fântâna de Leac, vizitarea atelierului de veșminte din Mănăstirea Robaia și închinarea la biserică.

Citește și Cum a fost în a treia zi a Festivalului de Folclor „Carpați”


Maicile le-au pregătit copiilor și cadrelor didactice un mediu favorabil desfășurării activităților și au acordat multă atenție și implicare pentru buna derulare a activităților.


Tabăra a fost coordonată de părintele Dan-Florin Obrocea, consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea arhiepiscopului Argeșului și Muscelului și de părintele Vasile-Cornel Ilina, coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.


Toți participanții, la final, au primit daruri din partea mănăstirii.


Sursa Foto Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *