Web Analytics

S-a inaugurat podul peste Argeșel de la Vulturești

de | 20.10.2017 11:29 | Actualitate

Pod Vulturesti 4Vineri, 20 octombrie, în comuna Vulturești s-a inaugurat podul peste râul Argeșel, investiție finanțată de la bugetul de stat prin Programul Național de Dezvoltare Locală cu 3.373.164 lei și de la bugetul Consiliului Județean cu suma de 185.967 lei.

La inaugurarea obiectivului de investiții „Refacere pod pe DJ 739 (DN 73D) Bârzești – Negrești – Zgripțești – Beleți (DJ 702), peste râul Argeșel, Km 0+145, în comuna Vulturești, județul Argeș” au luat parte președintele CJ Argeș, Dan Manu, primărița comunei Vulturești, Irina Poșircă, președintele PSD Argeș, senatorul Șerban Valeca, parlamentari și primari argeșeni, consilieri județeni, dar și numeroși localnici din Vulturești.

Podul se află pe traseul drumului județean DJ 739, la km 0+145 și asigură legătura dintre comuna Vulturești – sat Bârzești și comuna Beleți Negrești. Peste 10.000 de persoane sunt beneficiarii acestei investiții, respectiv locuitorii comunelor Vulturești (2.887 locuitori), Davidești (3.111 locuitori), Beleți – Negrești (1.941 locuitori) și Hârtiești (2.165 locuitori).
Podul nou are trei deschideri de 21 m și o lungime totală de 72,2 m, lățimea părții carosabile fiind de 7 m, cu două trotuare de câte 1 m lățime fiecare.
„Este un moment cu totul special pentru comuna Vulturești și pentru județul Argeș. Este un pod pe care îl inaugurăm în mai puțin de un an de zile. Podul a costat 36 de miliarde de lei vechi și face legătura dintre comuna Vulturești, sat Bârzești și comuna Beleți-Negrești. Este util nu numai localității Vulturești ci deservește direct și locuitorii din comunele: Davidești, Beleți-Negrești și Hârtiești. Vorbim de peste 10.000 de locuitori. De asemenea, asigură accesul la 4 școli, 2 cămine culturale și 5 biserici. Noi, anul acesta, am mai dat sume importante de la Consiliul Județean Argeș pentru școli, grădinițe, creșe. Suntem împreună cu doamna primar Irina Poșircă, împreună cu Consiliul Local, cu parlamentarii argeșeni, o echipă puternică și numai împreună putem face ceea ce este necesar”, a declarat președintele CJ Argeș, Dan Manu, la eveniment.

Pod Vulturesti 1

Pod Vulturesti 2

Pod Vulturesti 3

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii