# La mijloc sunt 49,68 ha validate de Comisia Locală de Fond Funciar Berevoești către o anume Mihaela Popa și despre care Corpul de Control al Romsilva spune că s-a făcut ilegal # După ce Mihaela Popa a fost pusă în posesie, masa lemnoasă de pe cele aproape 50 ha a fost tăiată de firma fostului edil, Gigi Fănel Proca
Nu doar fiica poetului Mihai Moşandrei este prinsă în încrengătura proceselor legate de împroprietăririle de la Berevoeşti, ci şi alte persoane care, potrivit unui raport al Romsilva, au fost prinse în morişca emiterii titlurilor pentru terenuri provenite din domeniul statului. Despre litigiile în care este implicată Păunica Rozas am făcut deja referire şi vom reveni după finalizarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti. Între timp, însă, s-a deschis un nou proces.
Prefectura Argeş a deschis în 2010-2011 mai multe procese prin care solicită anularea unor titluri de proprietate emise pentru nu mai puţin de 1.491,54 de hectare de teren cu vegetaţie forestieră situate pe raza comunei Berevoeşti. Dintre cele trei litigii, doar unul s-a încheiat, câştig de cauză având nu statul român, ci unul dintre beneficiarii terenurilor din comuna musceleană, astfel că Alina Hubert şi-a păstrat cele 66,50 de hectare primite în urmă cu un deceniu. Au rămas în instanţă procesele cu Păunica Rozas şi moştenitorii Langeşti, la mijloc fiind aproape 1.500 de hectare de teren.
Litigiile au apărut după ce s-au făcut mai multe sesizări, iar instituţii precum Romsilva au efectuat controale privind modul de restituire a terenurilor cu vegetaţie forestieră în zona Ocolului Silvic Aninoasa, comuna Berevoeşti. Printre cazurile vizate de raportul de control din 2009 se află şi cel al Mihaelei Popa. Aceasta a cerut reconstituirea dreptului de proprietate prin intermediul instanţei de judecată, fără a specifica dacă terenurile sunt sau nu forestiere. Ulterior, în anul 2006, Judecătoria Câmpulung i-a aprobat dreptul pentru 49,68 hectare de teren, tot fără a se indica tipul acestuia, însă Comisia Locală de Fond Funciar Berevoeşti a înscris suprafaţa în acte ca teren forestier şi a validat şi amplasamentul. De această dată nu a mai existat intervenţia Ocolului Silvic Aninoasa, în sensul că validarea amplasamentului nu a fost semnată de reprezentant al Ocolului, iar procesul verbal de punere în posesie lipseşte de la Aninoasa. Ca şi în alte cazuri de la Berevoeşti, titlul de proprietate a fost emis la doar câteva zile de la validarea Comisiei.
Noul proces are ca obiect chiar hotărârea de validare a Comisiei Locale de Fond Funciar Berevoeşti, nr. 412 din 16 ianuarie 2008. În cauză se află Mihaela Popa, Comisia Locală Berevoeşti şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş.
Masa lemnoasă a fost exploatată de fostul primar
Potrivit raportului Romsilva, după ce şi-a primit terenul, Mihaela Popa a solicitat aprobare pentru punerea în valoare a peste trei mii de metri cubi de lemn. „Masa lemnoasă a fost exploatată fără autorizaţie de exploatare de firma primarului comunei Berevoeşti, Proca Fănel”, se specifică în raport.
Mihaela Popa şi fostul primar Gigi Fănel Proca s-au întâlnit nu numai la validare sau la exploatare, ci şi în instanţă. Cei doi au fost şi sunt implicaţi în câteva procese în care Proca a avut calitatea de reclamant.
Cătălin Ioan Butoiu
0 Comentarii